Economic

Autostrada care va lega Transilvania de Moldova avansează! Un tronson a trecut pragul de 15%. Ce lucrări au fost realizate în ultima lună

Sursa originală →
Autostrada care va lega Transilvania de Moldova avansează! Un tronson a trecut pragul de 15%. Ce lucrări au fost realizate în ultima lună

Un tronson al Autostrăzii A8, care va lega Transilvania de Moldova, a ajuns la un stadiu de execuție de 16%, după un progres de 6 puncte procentuale înregistrat în ultima lună. Este vorba despre lotul 1D Joseni-Ditrău, primul tronson de autostradă din județul Harghita, unde constructorul român lucrează cu aproximativ 300 de oameni și 200 de utilaje și echipamente, transmite Compania Națională de Investiții Rutiere (CNIR).

Potrivit datelor prezentate de CNIR, la finalul lunii octombrie, lucrările ajunseseră la 16% din totalul prevăzut, față de raportarea anterioară, când progresul era cu 6 puncte procentuale mai mic.

Unde se lucrează pe lotul Joseni-Ditrău

Constructorul desfășoară lucrări de terasamente pe ambele căi ale autostrăzii, precum și la nodul rutier de la Joseni și la primele trei bretele de acces.

În ceea ce privește structurile, sunt deschise fronturi de lucru la 12 dintre cele 21 de poduri prevăzute pe traseu. Printre acestea se numără podurile peste Pârâul Alb, Pârâul Bâtca, Râul Mureș și Pârâul Lăzarea. La podul peste Mureș se execută operațiuni de forare, armare și betonare a piloților.

De asemenea, continuă lucrările la ecoductul din zona nodului rutier Joseni, o structură destinată să asigure traversarea în siguranță a autostrăzii de către animalele sălbatice.

CNIR precizează că se efectuează și verificări pentru controlul calității, prin prelevarea de probe și testarea lucrărilor de betonare.

Autostrada va avea sisteme inteligente de monitorizare a traficului

Lotul va fi dotat cu un sistem ITS (Intelligent Transport System), care va include camere video mobile și fixe, cu funcții de panoramare și zoom, amplasate inclusiv la intervale de aproximativ doi kilometri.

Sistemul va permite monitorizarea traficului, detectarea vitezei autovehiculelor, recunoașterea automată a numerelor de înmatriculare și cântărirea dinamică a vehiculelor. Totodată, vor fi instalate stații de monitorizare a condițiilor meteorologice și senzori pentru detectarea înghețului pe carosabil.

Lucrările pe lotul 1D Joseni-Ditrău au început la 17 august. Contractul este derulat de asocierea DANLIN XXL SRL - INTERTRANSCOM IMPEX SRL - GROMA HOLD, iar durata totală prevăzută este de 34 de luni: 10 luni pentru proiectare și 24 de luni pentru execuție.

Reprezentanții CNIR avertizează că vremea specifică sezonului rece ar putea influența semnificativ ritmul lucrărilor în perioada următoare.

Comentarii (0)

    Articole similare