AUR, victorie de etapă în Parlament pe Legea integrității: „Această lacună permitea transferul de bunuri”. Cine va fi obligat să își declare averea

Soții, soțiile și partenerii de viață ai președintelui României, parlamentarilor, prim-ministrului, miniștrilor și altor demnitari de rang înalt ar putea fi obligați să depună declarații de avere și de interese, după ce un amendament propus de AUR la Legea integrității a fost adoptat în Comisia juridică a Camerei Deputaților.
Formațiunea anunță că modificarea va fi inclusă în forma finală a proiectului de lege, care urmează să fie supus votului în Camera Deputaților.
„Amendamentul AUR la legea integrităţii prin care obligaţia de depunere a declaraţiilor de avere şi de interese este extinsă şi asupra soţilor, soţiilor şi persoanelor aflate în relaţii asimilate celor dintre soţi ai Preşedintelui României, parlamentarilor, prim-ministrului, miniştrilor şi altor demnitari de rang înalt, în condiţiile prevăzute de lege, a fost adoptat de Comisia Juridică a Camerei Deputaţilor şi va merge la vot în forma finală a legii”, anunță AUR.
Cine va fi obligat să își declare averea
Potrivit inițiatorilor amendamentului, modificarea extinde obligația de declarare a averii și intereselor către persoanele apropiate demnitarilor, în situațiile în care acestea pot deține sau administra bunuri ori interese relevante.
„În acest fel, legea încearcă să ofere o imagine mai completă asupra averilor demnitarilor şi a potenţialelor conflicte de interese asociate exercitării unei funcţii publice”, explică reprezentanții AUR.
Până în prezent, declarațiile de avere ale demnitarilor includeau, de regulă, bunurile proprii și pe cele ale copiilor minori, fără ca soțul, soția sau partenerul de viață să aibă o obligație separată de declarare.
AUR: „Această lacună permitea transferul de bunuri”
Formațiunea susține că actuala legislație lasă loc unor situații în care bunurile pot fi transferate către persoane apropiate pentru a evita controlul public.
„Această lacună permitea transferul de bunuri sau interese către soţ, soţie sau partener, diminuând eficienţa controlului public şi creând premise pentru eludarea prevederilor legale. Extinderea obligaţiei de declarare la aceste categorii, limitate strict la funcţiile de maximă vizibilitate şi putere decizională, închide această portiţă şi consolidează regimul de integritate”, consideră AUR.
Reprezentanții partidului afirmă că modificarea urmărește eliminarea unei inechități din actualul sistem de verificare a averilor.
„Acum că a fost adoptat amendamentul, rămâne să vedem dacă partidele parlamentare sunt consecvente discursului public privind sporirea transparenţei”, notează AUR.
Legea integrității, inițiată de parlamentari USR și PNL, a fost redepusă după ce o primă variantă a fost respinsă de Senat. Proiectul se află pe agenda sesiunii extraordinare a Camerei Deputaților, unde urmează să fie dezbătut și supus votului final.
Comentarii (0)
Articole similare
PoliticăPSD, 11 din 11 în instanță împotriva Guvernului Bolojan: Curtea de Apel a suspendat și ultimele cinci HG-uri contestate
PoliticăBolojan: Sistemul de aer condiționat nu funcționează la mine acasă
PoliticăCultivatorii de cacao din Ghana riscă până la 20 de ani de închisoare dacă schimbă destinația fermelor
Politică