AUR invocă scenariul care dinamitează total scena politică: Cine crede altceva este naiv!

Prim-vicepreședintele AUR, Dan Dungaciu, susține că este din ce în ce mai greu să se formeze un Guvern și, în opinia sa, orice Executiv s-ar forma acum ar avea o majoritate foarte fragilă și în următoarea sesiune parlamentară va pica prin moțiune de cenzură. Dungaciu arată că vom avea o criză prelungită și un Guvern slab, chiar dacă ar trece de votul Parlamentului, de aceea susține că este nevoie de alegeri anticipate.
AUR își păstrează poziția: Nu votăm un Guvern din care nu facem parte
”Noi nu ne-am pus problema să votăm un guvern, pentru că n-am fost niciodată cooptați să negociem un guvern pe care, eventual, să ajungem să îl votăm după negocieri. Deci nu se pune problema să votăm un guvern din care nu facem parte, iar ca să facem parte dintr-un guvern trebuie, într-o primă instanță, să primim o invitație oficială, să stabilim o echipă de negociere. Totul trebuie să fie transparent și public, așa cum se face, de altfel, într-o democrație.
Mișcarea de la președinte, înțeleg că nu se dorește să se pună problema asta. Prin urmare, cei care se joacă acum cu focul și tensionează societatea românească cred că vor trebui să își asume și consecințele acestor gesturi.
Eu asta am întrebat: domnule Dungă-Ciucă, este, de fapt, condiția partidului AUR ori să facă parte din guvern, ori să fie eliberat Călin Georgescu? Eu asta n-am înțeles.
Condiția să facă parte din guvern era înainte ca acest episod să se întâmple. Bun, din punctul acesta de vedere, s-a adăugat și această chestiune. Acest incident complet nedorit sau, din punctul nostru de vedere, absolut surprinzător, care, repet, nu face decât să tensioneze încă o dată în plus această societate.
Nu se pune problema încă. Putem să ajungem să discutăm dacă vreodată se va pune problema, pentru că avem sentimentul aici că unii încearcă să... Mă rog, părem că suntem un partid care cere permisiunea să negocieze, să discute sau să facă parte dintr-un guvern. Deocamdată, nu există nicio invitație publică către noi, nicio afirmație din partea președintelui că ar putea să dea mandat unei asemenea majorități și unui asemenea guvern.
Nicio invitație oficială pentru discuții (...) Dacă lucrurile stau așa, funcționează așa în România, așteptăm cu interes evoluțiile ulterioare, din punctul nostru de vedere, la ce tensiune se creează nu mai în Parlamentul României și în societatea românească, sigura soluție sunt alegerile anticipate.
Dungaciu: Un Guvern cu majoritate fragilă pică la prima moțiune de cenzură
Prim-vicepreședintele AUR a explicat faptul că, în acest moment, un Guvern și dacă ar trece, el va avea o majoritate fragilă și va fi trântit la prima moțiune de cenzură.
”Orice guvern, mă rog, în măsura în care se va face, vom discuta despre debarcarea acestui guvern la anul viitor, la începutul anului viitor. Și, dacă crede cineva că agențiile de rating vor fi convinse că un guvern va face ce n-a făcut o majoritate în care includea PSD-ul, PNL, USR, minoritățile și toate partidele la un loc. De asemenea, cine crede că un Guvern care va avea trei-patru voturi în plus față de majoritate, să majoritatea, să voteze niște legi de care are nevoie România sau să ia niște măsuri de care România are nevoie? Evident că asta este o naivitate și nu vor convinge pe nimeni.
Din punctul nostru de vedere, în actualele condiții, alegerile anticipate sunt singurele care vor detensiona oarecum situația socială și politică din România.”, a mai spus Dungaciu.
Comentarii (0)
Articole similare
PoliticăTraian Băsescu anunță cine ar trebui să fie premier: 'Nu mai este altă soluție. Dacă mâine nu anunță un premier agreat de partide, poimâine anunță alegeri anticipate'
PoliticăAndi Cristea, la Impact SEE'26: „Suveranitatea nu e un întrerupător, pornit sau oprit”
PoliticăElevii au obținut cinci medalii importante la Olimpiada Internațională de Astronomie și Astrofizică
Politică