Extern

Atac masiv asupra infrastructurii energetice a Ucrainei: Kievul a rămas fără apă potabilă

Sursa originală →
Atac masiv asupra infrastructurii energetice a Ucrainei: Kievul a rămas fără apă potabilă

Alimentarea cu apă a Kievului a fost întreruptă marți, după ce Rusia a lansat un atac masiv asupra infrastructurii energetice a Ucrainei. Trei centrale electrice au fost scoase din funcțiune și sute de mii de oameni au rămas fără curent.

Apa potabilă

Capitala Ucrainei a rămas fără apă potabilă, după ce atacurile rusești de marți au întrerupt alimentarea cu electricitate a principalelor instalații ale companiei Kievvodokanal, care asigură furnizarea apei în Kiev, notează Mediafax.

Autoritățile încearcă să restabilească furnizarea apei, însă acest lucru ar putea dura mai mult timp chiar și după reluarea alimentării cu energie electrică, potrivit Interfax-Ukraine. După reluarea alimentării cu electricitate, instalațiile vor trebui repornite, conductele reumplute, iar presiunea apei readusă la nivelul normal.

Centrale termoelectrice

Atacurile lansate de Rusia în noaptea de luni spre marți și în cursul dimineții au provocat distrugeri importante la trei centrale termoelectrice ale companiei ucrainene DTEK, cel mai mare producător privat de energie din Ucraina.

Potrivit companiei, instalațiile au fost atacate de mai multe ori, cu zeci de rachete și drone. Toate cele trei centrale au încetat să mai producă electricitate. Echipele de intervenție vor începe reparațiile imediat ce situația de securitate va permite acest lucru.

În regiunea Jîtomîr, din nordul Ucrainei, aproximativ 130 de localități au rămas fără curent. Potrivit guvernatorului regional, Vitali Buneciko, peste 180.000 de gospodării și firme nu mai au electricitate.

Autoritățile ucrainene au anunțat că atacurile au provocat incendii la instalațiile electrice din două districte. Pompierii au reușit să stingă flăcările și nu au fost raportate victime până acum.

Situația este gravă și în regiunea Vinița, din centrul Ucrainei, unde majoritatea localităților au rămas fără electricitate. În orașul Harkov, din nord-estul țării, au fost înregistrate și întreruperi ale furnizării căldurii și apei calde.

Energie raționalizată

În Kiev și în alte regiuni ale țării au fost impuse întreruperi neprogramate ale curentului, pe lângă restricțiile programate de autorități pentru a economisi energie.

Potrivit Ministerului ucrainean al Energiei, Rusia a lansat în noaptea de luni spre marți 289 de drone de atac, 17 rachete balistice și 59 de rachete de croazieră. Au fost atacate centrale electrice, centrale termice și stații de transformare din zece regiuni ale țării.

Printre acestea se numără regiunile Vinița, Dnipropetrovsk, Zaporojie, Jîtomîr, Rivne, Odesa, Cernihiv, Cernăuți, Hmelnițki și Harkov.

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a descris atacul drept unul masiv și complex, principala țintă fiind infrastructura energetică, în special centralele electrice și stațiile de transformare.

Comentarii (0)

    Articole similare