Sport

Atac armat în Mexic: 4 tineri uciși după un meci de fotbal

Sursa originală →
Atac armat în Mexic: 4 tineri uciși după un meci de fotbal

O nouă tragedie s-a petrecut într-o comunitate rurală din Mexic, unde patru bărbați au fost împușcați mortal de bărbați înarmați la scurt timp după ce au terminat de jucat un meci amator de fotbal, au anunțat joi autoritățile locale.

Parchetul din statul Guanajuato (centru) a raportat faptele petrecute miercuri în satul Malvas, care are în jur de 1.500 de locuitori, informează AGERPRES.

Urmărire dramatică și atacatori neidentificați în satul Malvas

Surse din cadrul poliţiei au declarat pentru AFP că şapte tineri din localităţi învecinate ieşeau de pe un teren după ce jucaseră un meci de fotbal în momentul în care au fost abordaţi de atacatori, care nu au fost încă identificaţi.

După o urmărire, trei bărbaţi au fost împuşcaţi mortal într-un prim loc, iar apoi un altul puţin mai departe, au precizat sursele. De asemenea, alte trei persoane au fost rănite de gloanţe.

Guanajuato, teritoriul cartelurilor și al atacurilor pe terenurile de fotbal

Motivul crimelor nu este clar, însă zona este controlată de un cartel de droguri. Guanajuato este cunoscut ca fiind unul dintre cele mai violente state din Mexic din cauza prezenţei grupărilor de crimă organizată.

Poliţia a demarat o operaţiune de căutare a suspecţilor la faţa locului, dar fără a reuşi să îi aresteze pe atacatori.

În ianuarie, 11 persoane au murit şi 12 au fost rănite după ce un comando înarmat a deschis focul asupra participanţilor la un meci de fotbal de cartier, tot în San Francisco del Rincon, în statul Guanajuato.

Comentarii (0)

    Articole similare