Așezare bizantină descoperită în Oaza Dakhla, Egipt

O așezare bizantină din Antichitatea târzie, excepțional conservată și dotată cu străzi ordonate, fortificații, o biserică și monede de aur, a fost scoasă la lumină în Oaza Dakhla, dezvăluind detalii fascinante despre prosperitatea și organizarea urbană din acea epocă.

În inima Deșertului de Vest din Egipt, la o distanță considerabilă față de agitația Văii Nilului, o echipă de arheologi a dat peste o întreagă lume îngropată în nisip.

Nu este vorba despre ruine izolate, ci despre un sit întreg numit Ain El-Sabil, clădit conform unui plan riguros care păstrează neatinsă, după șaisprezece secole, amprenta vibrantă a comunității de odinioară.

O organizare urbană exemplară și inima spirituală a așezării

Arhitectura urbană și starea excepțională de conservare

Ceea ce l-a făcut să iasă imediat în evidență este starea de conservare a structurilor din cărămidă de lut. Zidurile nu s-au prăbușit complet, străzile sunt încă vizibile, iar modul în care casele și clădirile publice erau dispuse se citește la fel de clar ca pe o hartă.

Așezarea datează din secolul al IV-D.Hr., o perioadă a Antichității târzii despre care, în această parte a deșertului, se știau mai puține lucruri.

Bazilica și planificarea urbană

Inima orașului este o biserică de tip bazilică, ridicată exact pe una dintre arterele principale care străbăteau comunitatea de la nord la sud și de la est la vest.

Intersecțiile acestor drumuri nu erau lăsate la voia întâmplării: ele formau piețe deschise, spații publice unde oamenii se adunau, scrie incredibilia.ro.

Un astfel de grad de organizare urbană, spun specialiștii, nu apare din creștere haotică, ci denotă o intenție clară încă de la fondarea așezării. Comunitatea a fost gândită să aibă de la bun început funcții civice și religioase.

Fortificații și viața cotidiană

Mahmoud Massoud, directorul general al Autorității pentru Antichități din Dakhla, care conduce misiunea de săpături, explică faptul că aici se găsesc toate componentele unui oraș funcțional. Nu doar locuințe, ci și fortificații și lăcașuri de cult.

La periferia așezării, arheologii au identificat rămășițele a două turnuri de veghe și o structură masivă, cu ziduri groase, construită pentru apărare. Asta sugerează că locuitorii nu trăiau izolați și nepăsători; își supravegheau perimetrul, fie din motive de securitate, fie pentru a marca o autoritate simbolică.

Dincolo de ziduri, viața de zi cu zi prinde contur. Locuințele descoperite aveau săli de primire spațioase și acoperișuri boltite, semn că se investea în confort și în arhitectură.

În interiorul caselor și în jurul lor, arheologii au găsit cuptoare pentru pâine, bucătării și unelte de piatră pentru măcinat cerealele. Erau gospodării active, unde se pregătea hrana zilnică.

Casele marcante ale comunității

Două dintre aceste case au o semnificație aparte. Una îi aparținea unui bărbat numit Tisous, identificat ca diacon al bisericii, și datează din a doua jumătate a secolului al IV-lea.

Cealaltă, reședința lui Tabibos, este chiar mai veche, de la începutul aceluiași secol, iar cercetătorii cred că a funcționat ca o biserică de casă înainte ca bazilica oficială să fie construită.

Asta schimbă perspectiva: viața religioasă a comunității era deja organizată, într-un cadru privat, înainte de a avea un spațiu public dedicat.

O arhivă documentară rară și o economie prosperă în deșert

Mărturii materiale și ostraca bilingve

Descoperirile materiale completează această imagine. Lămpi cu ulei, sticle pentru uleiuri și parfumuri și uneltele de măcinat au fost găsite peste tot, reflectând rutina gospodărească a secolului al IV-lea.

Dar poate cele mai valoroase piese sunt fragmentele de ceramică inscripționate, cunoscute ca ostraca. Aproape 200 de astfel de bucăți de ceramică au fost scoase la lumină, purtând texte scrise atât în limba coptă, cât și în limba greacă.

Unele consemnează tranzacții comerciale, altele sunt scrisori personale sau simple însemnări zilnice.

Diaa Zahran, șeful Sectorului de Antichități Islamice, Copte și Evreiești, le numește o adevărată arhivă documentară la fața locului, care păstrează nume, schimburi și activități economice într-o formă rar întâlnită pentru această perioadă și regiune.

Prezența ambelor limbi în aceeași oază spune multe despre lumea în care trăiau acești oameni. Greaca era limba administrației și a comerțului, în timp ce copta era limba vorbită acasă și în comunitate. În inima deșertului, cele două lumi – oficială și locală – se suprapuneau firesc.

Monedele de bronz și de aur

Semnele bogăției nu se opresc aici. Monedele găsite pe sit sunt grăitoare. Un număr mare de monede de bronz, bine conservate, poartă portretele împăraților bizantini, inscripții în latină și simboluri creștine.

Sunt exact monedele oficiale care circulau în Imperiul Roman de Răsărit în secolul al IV-lea. Faptul că au fost găsite în cantități atât de mari într-o oază izolată arată că Ain El-Sabil nu era rupt de lume, ci integrat în rețele economice mai largi.

Și mai surprinzătoare este descoperirea unui grup de monede de aur din timpul domniei lui Constantius al II-lea, care a condus între anii 337 și 361 d.Hr. În lumea bizantină, monedele de aur nu erau obișnuite în gospodăriile simple; ele reprezentau o valoare semnificativă.

Prezența lor la Ain El-Sabil este un indicator puternic al prosperității relative a așezării și al legăturilor strânse cu economia imperială.

Importanța strategică a oazei

Privind totul împreună – străzile amenajate, biserica și fortificațiile, casele cu acoperișuri boltite, documentele în două limbi, monedele de bronz și cele de aur, vasele pentru parfumuri și cuptoarele de pâine – se conturează portretul unei comunități care nu doar supraviețuia, ci prospera.

Oaza Dakhla se afla pe vechile rute deșertice care legau Valea Nilului de Africa subsahariană, iar dovezile materiale sugerează că așezarea a beneficiat de această poziție pe parcursul mai multor generații.

Pentru Hisham El Leithy, secretarul general al Consiliului Suprem al Antichităților, această descoperire marchează o etapă importantă în explorarea arheologică a Deșertului de Vest.

Ea aduce dovezi noi despre viața socială, religioasă și economică a comunităților din oaze în Antichitatea târzie, o perioadă mult mai puțin documentată în interiorul deșertului decât în Valea Nilului.

Combinația rară de elemente găsite într-un singur sit face din Ain El-Sabil unul dintre cele mai complete exemple de așezare bizantină din oază descoperite vreodată în această regiune.