Apocalipsa cu urne: ori AUR guvernează singur, ori se împacă toți dușmanii

România a descoperit soluția perfectă pentru criza politică: să mai negocieze puțin până când nu mai rămâne nimic de negociat. Nicușor Dan cere stabilitate, partidele "de dreapta" luptă tot cu PSD, intelectualii își schimbă idolii la șase luni, iar poporul privește circul de la galerie. În aceste condiții, alegerile anticipate au un avantaj formidabil: indiferent cine câștigă, comedia se mută, în sfârșit, din culise în Parlament.

STABILITATEA: adică să nu se întâmple nimic

România este captivă într-o farsă politică în care toată lumea invocă „stabilitatea”, de parcă stabilitatea ar fi o virtute și nu, uneori, doar numele elegant al imobilismului.

PSD negociază. PNL negociază. USR negociază. UDMR așteaptă, calm, să vadă cine mai are nevoie de el. AUR cere anticipate. Iar președintele Nicușor Dan se uită la toate acestea cu aerul unui matematician căruia i s-a cerut să rezolve o ecuație în care necunoscutele au fugit din sală.

Soluția? Mai multe consultări. Desigur. Pentru că dacă 500 de negocieri n-au produs un guvern, poate produce ceva și a 501-a.

Teoria prezidențială a pericolului electoral

Nicușor Dan nu prea iubește ideea anticipatelor. Argumentul este că alegerile s-ar putea să nu rezolve nimic. Ceea ce este perfect adevărat. Plus că ar fi încă o lungă perioadă de haos, că instabilitatea am terminat-o de mult. Doar că nici criza prelugită, cu impact devastator în toate domeniile, nu pare a fi soluția.

Dar acesta este un argument de o frumusețe aproape filozofică: dacă nu știm ce va ieși din urne, mai bine nu mai deschidem urnele. La prezidențialele anulate s-a verificat asta. Conform forțelor binelui, le-am anulat ca să nu se confrunte prorusul cu proeuropeana. Așa că le-am repetat, ajungând la o finală cvasi-identică.

E ca și cum ai refuza să dai examen fiindcă există riscul să nu iei zece. Problema lui Nicușor Dan este că a ajuns președinte pe valul promisiunii că lucrurile se pot face altfel. Numai că, până acum, „altfel” începe să semene suspect de mult cu „mai târziu”.

Iar România nu are nevoie de un președinte care să gestioneze elegant blocajul. Are nevoie de unul care să-l rupă.

"Intelectualii": de la Sfântul Nicușor la PSDAN

Aici începe partea cu adevărat savuroasă. Urbanii informați și educați, încălecând trotinetele în drum spre paradă, care acum un an îl priveau pe Nicușor Dan ca pe combinația perfectă dintre Einstein, Pericle și ultima speranță a democrației românești au început să-l descopere.

Nu mai este providențial. Nu mai este salvator. Nu mai este „omul care poate reforma sistemul”. În opinia lor a devenit ezitant. Chiar incompetent. Și dezamăgitor. Extraordinară transformare.

În realitate, a rămas același om. Doar că nu mai produce rezultatul dorit de galerie. Așa funcționează "societatea civilă" de import: te urcă pe soclu luni întregi, apoi te dă jos pentru că n-ai respectat instrucțiunile de utilizare.

Ieri era Mesia. Astăzi e problemă. Mâine, dacă face ce trebuie, va fi din nou vizionar.

Anticipate sau "hai să vedem cine mai există"

Să-i întrebăm pe români. Că doar tot majoritatea lor ne-a scăpat de "pericolul extremist" anul trecut, nu? Vrei PSD? Poftim. Vrei PNL? Poftim. USR? Poftim. AUR? Poftim. PNRR? Poftim. Altceva? Poftim.

După aceea, fiecare să-și mănânce propria pâine electorală. Sigur că rezultatul va schimba aproape nimic, exceptând cretinismul patentat al "cordonului sanitar". Adică nu vor mai fi de izolat 30% dintre concetățeni, prin reprezentanții lor, ci probabil peste 40% sau chiar jumătate. Cel mai bine le retragem cetățenia și-și mai aduce Fritz niște neamuri care știu să voteze cum trebuie.

Luxul guvernului monocolor AUR

Să presupunem că AUR câștigă atât de mult încât poate guverna singur. Ar fi magnific. Toți cei care au anunțat apocalipsa ar putea, în sfârșit, să o vadă cu ochii lor.

Dar ar fi și o ocazie excelentă pentru AUR să descopere diferența dintre a striga din opoziție și a conduce o țară. Nu mai merge cu „sistemul”. Nu mai merge cu „ei”. Nu mai merge cu Bruxelles-ul, globaliștii, Soros, PSD, PNL și Mercur retrograd.

Ai puterea. Ai pixul. Ai bugetul. Mult succes!

Nicu și Marcel upgrade

Cealaltă variantă este și mai frumoasă. PSD-PNL-USR-UDMR se reunesc. Din nou. Aceiași oameni care s-au acuzat reciproc de hoție, impostură, incompetență și toate păcatele politice cunoscute omului modern se așază la masă și spun grav:

„În interesul României, trebuie să facem un compromis.”

Iar ea (România), emoționată, își caută portofelul. USR și PNL redescoperă experiența PSD. PSD redescoperă, nostalgic, vechii inamici liberali ai lui Băsescu.

Iar UDMR redescoperă, ca de obicei, majoritatea. In fine, "intelectualii" de la girafă vor redescoperi „maturitatea politică”.

Ceea ce ieri era ticăloșie va deveni mâine „compromis democratic”. Ceea ce ieri era trădare va deveni „responsabilitate”.

De ce anticipate

Pentru că măcar ar elimina cea mai mare minciună a momentului: aceea că politicienii știu mai bine decât alegătorii ce trebuie făcut.

Dacă AUR ajunge singur la putere, să guverneze.

Dacă PSD-PNL-USR-UDMR revin împreună, să guverneze.

Dacă apare altceva, să guverneze acel altceva.

Poate, în al 13-lea ceas, cineva s-ar putea ocupa și de politică externă, economie, educație și sănătate.

Dar să terminăm odată cu această infinită ședință de bloc în care toți locatarii țipă pe scară, nimeni nu repară liftul și administratorul ne spune că, tehnic, situația este stabilă.

Anticipatele nu garantează un guvern bun.

Garantat este însă că actuala formulă nu mai poate continua la nesfârșit.

Iar uneori democrația nu trebuie să producă soluția perfectă. Trebuie doar să producă "un vinovat identificabil.

AUR singur? Să vedem ce poate.

PSD-PNL-USR-UDMR împreună? Să vedem cât mai ține dragostea.

Altă majoritate? Cu atât mai bine.

Dar să alegem.

Pentru că România s-a săturat de politicieni care nu pot guverna, de președinți care nu vor să riște și de intelectuali care schimbă icoana după cum bate vântul.