Politică

Anisie îl pune la colț pe Bolojan: 'Prețul pe care îl plătește PNL pentru astfel de măsuri iresponsabile și decizii contabile reci este uriaș'

Sursa originală →
Anisie îl pune la colț pe Bolojan: 'Prețul pe care îl plătește PNL pentru astfel de măsuri iresponsabile și decizii contabile reci este uriaș'

Anisie îl pune la colț pe Bolojan: „Prețul pe care îl plătește PNL pentru astfel de măsuri iresponsabile și decizii contabile reci este uriaș”.

Fostul ministru PNL al Educației, Monica Anisie, îl critică pe actualul șef al partidului din Aleea Modrogan, Ilie Bolojan, pe tema tăierii burselor sociale pentru elevi.

„Să suspenzi bursele sociale exact în timpul vacanței este o greșeală uriașă”

Anisie este de părere că suspendarea burselor sociale pe timpul vacanței este o greșeală uriașă, în contextul în care abandonul școlar a rămas la cote alarmante în România.

„Înainte de orice funcție, sunt profesoară. Și tocmai de-asta nu pot trece cu vederea o decizie care lovește direct în copiii cu cele mai puține șanse.

Trăiesc în fiecare zi realitatea din școlile noastre și știu că pentru o familie vulnerabilă, luna august nu înseamnă concedii, ci o luptă cruntă cu grijile: ghiozdanul, rechizitele, încălțămintea copilului și multe altele.

Să suspenzi bursele sociale exact în timpul vacanței este o greșeală uriașă. În condițiile în care abandonul școlar în România rămâne la cote alarmante, un stat responsabil are datoria să protejeze, nu să taie de la cei care au cea mai mare nevoie!”, a apreciat ea, într-o postare pe Facebook.

Anisie îl pune la colț pe Bolojan: „Prețul pe care îl plătește PNL pentru astfel de măsuri iresponsabile și decizii contabile reci este uriaș”

Fostul ministru al Educației subliniază că „pragmatismul nu are voie să înlocuiască omenia”.

Mai mult, Monica Anisie a transmis că se va opune acestei decizii, afirmând că „prețul politic pe care îl plătește din nou PNL pentru astfel de măsuri iresponsabile și decizii contabile reci este uriaș”.

„Pragmatismul bugetar NU are voie să înlocuiască omenia. Iar prețul politic pe care îl plătește din nou PNL pentru astfel de măsuri iresponsabile și decizii contabile reci este uriaș.

Mă voi opune cu toată forța acestei decizii! Bursa socială nu e un gest de generozitate - e o obligație minimă față de copiii pe care vrem să-i ținem la școală, pentru un viitor mai bun”, a mai spus Anisie.

Bolojan: „Nu este o alocație așa cum sunt celelalte alocații de care beneficiază copiii lună de lună”

Într-un interviu la B1 TV, Ilie Bolojan a precizat că bursele sociale nu sunt așa cum sunt celelalte alocații de care copiii beneficiază lună de lună.

„Logica ministerului a fost ca bursa să se aloce pe perioada lunilor de școală și nu în vacanța de vară, pentru că nu este o alocație așa cum sunt celelalte alocații de care beneficiază copiii lună de lună, ci este o formă de a-i susține pe cei care au probleme sociale să meargă la școală, să susțină procesul de învățământ”, a declarat Bolojan.

Comentarii (0)

    Articole similare