ANALIZĂ Marea rocadă: America Latină virează la dreapta

America Latină traversează una dintre cele mai importante realinieri politice din ultimele decenii, în condițiile în care alegătorii din întreaga regiune se îndreaptă tot mai mult către mișcări conservatoare, de dreapta și libertariene, slăbind influența stângii care revenise la putere la începutul anilor 2020. Între 2023 și 2026, Argentina, Ecuador, Chile, Bolivia, Honduras, Costa Rica, Columbia și Peru s-au îndreptat către guverne de dreapta sau de centru-dreapta, inversând în mare parte “valul roz” care adusese la putere o nouă generație de lideri stângiști. Experți consultați de G4Media au descris noul peisaj politic în care stânga rămâne influentă, dar nu mai domină politica Americii Latine.

Informația pe scurt:

·        America Latină se deplasează spre dreapta, după o serie de victorii conservatoare recente

·        Crizele economice au slăbit sprijinul pentru guvernele de stânga

·        Criminalitatea și insecuritatea favorizează partidele care promit politici dure de “lege și ordine”

·        Stânga este fragmentată și pierde teren, în timp ce lideri precum Milei și Bukele câștigă influență

·        Trump a contribuit la consolidarea dreptei în regiune, sprijinind candidații conservatori

·        Totuși, experții spun că virajul poate fi temporar, deoarece electoratul latino-american oscilează frecvent între stânga și dreapta

Ultimele pe listă

Columbia și Peru au devenit cele mai recente exemple ale acestui trend în care stânga își pierde dominația în regiunea Americii Latine, după ce Abelardo de la Espriella a fost învestit șeful statului columbian, iar Keiko Fujimori a preluat funcția de președinte la Lima pe 28 iulie.

Vineri, conservatorul de la Espriella a depus jurământul ca președinte al Columbiei, nu în capitală, așa cum este tradiția, ci în orașul instabil Cali din sud-vestul țării, într-o mișcare menită să semnaleze abordarea sa fermă față de grupurile armate ilegale care operează în regiune. 

De la Espriella, în vârstă de 48 de ani, îi urmează în funcție lui Gustavo Petro, după ce a câștigat un tur de scrutin strâns pe 21 iunie împotriva aliatului președintelui ieșit din funcție, senatorul Iván Cepeda.

De la Espriella, care nu a mai deținut niciodată o funcție publică, a candidat din postura de outsider, finanțându-și campania din averea strânsă ca avocat și om de afaceri. 

La ceremonia desfășurată într-un auditoriu universitar în fața Congresului au participat Regele Felipe al VI-lea al Spaniei, procurorul general al SUA, Todd Blanche, președintele FIFA, Gianni Infantino, precum și președinți latino-americani, printre care Javier Milei (Argentina), Daniel Noboa (Ecuador) și José Antonio Kast (Chile).

De la Espriella, care își spune “El Tigre” sau “Tigrul,” s-a angajat să combată violența persistentă din Columbia prin ruperea de politica lui Petro de a negocia cu grupurile armate, argumentând că procesul de pace a eșuat. De altfel, un atac cu mașină-capcană a vizat sud-vestul Columbiei la o zi după ce președintele conservator a preluat funcția.

De la Espriella, cetățean columbiano-american, a ajuns la putere după ce a primit sprijinul președintelui Donald Trump și într-un moment în care îngrijorările regionale privind infracționalitatea, imigrația și economia sunt în creștere. 

De la Espriella a afirmat că guvernul său va alătura Columbia proiectului “Scutul Americilor,” o coaliție regională de luptă împotriva traficului de droguri apărută în urma summitului organizat de Trump în martie.

De asemenea, el a anunțat că va relua relațiile diplomatice cu Israelul și le va întrerupe pe cele cu Cuba și Nicaragua, pe care le consideră “tiranii.”

Cu doar 10 zile înainte, lidera conservatoare Keiko Fujimori a depus jurământul ca președinte al Perului, după ce a câștigat al doilea tur al alegerilor prezidențiale din iunie la o diferență de mai puțin de 50.000 de voturi. 

Odată cu această ceremonie, Fujimori, candidată de patru ori la funcția supremă și lideră a celui mai mare partid politic din Peru, a preluat oficial funcția ca al nouălea președinte al țării din ultimul deceniu. Politiciana în vârstă de 51 de ani speră să stabilizeze scena politică turbulentă din Peru, să reducă infracționalitatea și să impulsioneze creșterea economică.

AP a notat că, în ultimul deceniu, doar trei dintre președinții Perului au fost aleși prin vot popular. Restul au preluat funcția după ce predecesorii lor au demisionat sau au fost demiși de Congres în urma unor scandaluri de corupție.

Partidul lui Fujimori, Fuerza Popular (Forța Populară), și principalul său aliat, Renovación Popular (Renovarea Populară), vor deține jumătate din locurile din Senat odată ce noua legislatură va fi instalată, ceea ce va îngreuna încercările parlamentarilor din opoziție de a o demite din funcție.

Fujimori și-a axat campania pe promisiunea de a îmbunătăți securitatea într-o națiune în care rețelele de extorcare au devenit o problemă majoră. Ea a promis, de asemenea, să dezvolte infrastructura prin facilitarea parteneriatelor dintre agențiile guvernamentale și investitorii privați.

Noua lideră de la Lima este fiica fostului președinte Alberto Fujimori, care a condus țara în anii ’90 și i-a stabilizat economia în timp ce a înfrânt grupările teroriste, dar care ulterior a fost închis pentru încălcări ale drepturilor omului comise sub regimul său de către armată, pe măsură ce guvernarea sa a luat o turnură autoritară. El a fost grațiat în decembrie 2023 și a decedat în septembrie anul următor.

În timpul campaniei electorale, Keiko Fujimori s-a angajat să combată criminalitatea cu “o mână de fier,” implementând o parte din politicile adoptate de președintele din El Salvador, Nayib Bukele, dar și să construiască o megaînchisoare concepută după modelul Cecot din El Salvador.

Pentru a garanta siguranța judecătorilor, ea a declarat că va implementa reforme care să le permită acestora să își ascundă identitatea în timp ce prezidează procese penale. Ea a mai anunțat că va reorganiza serviciile sociale pentru a combate malnutriția din comunitățile rurale și a declarat o creștere cu 15% a salariului minim pe economie.

În plus, Fujimori a precizat că armata va prelua “temporar” conducerea operațiunilor de securitate în zonele afectate de infracționalitate.

“Scopul meu nu este doar de a administra statul,” a declarat Fujimori. “Obiectivul meu principal este de a reduce enormul deficit social care afectează milioane de peruani.”

Potrivit analiștilor, Fujimori a fost susținută pe scară largă de alegătorii din Lima și de-a lungul coastei Oceanului Pacific, dar alegătorii din zonele montane înalte, unde există o populație indigenă mai numeroasă, l-au sprijinit masiv pe candidatul de stânga Roberto Sanchez.

Viraj spre dreapta

Victoria lui Fujimori la alegerile din iunie, alături de cele ale lui Abelardo de la Espriella în Columbia și José Antonio Kast în Chile, a subliniat virajul Americii de Sud către aripa conservatoare – un contrast puternic față de panorama de acum câteva decenii, când s-au remarcat lideri de stânga precum Hugo Chávez în Venezuela sau actualul președinte brazilian Luiz Inácio Lula da Silva. 

Conservatorii au câștigat șapte alegeri prezidențiale majore în America Latină în ultimii ani, majoritatea dintre ele după învestirea din ianuarie 2025 a președintelui Trump.

Alimentați de frustrarea provocată de inflație, stagnarea economică, corupție, insecuritate și creșterea criminalității, milioane de alegători din regiune s-au îndreptat către partide care promit reforme economice, măsuri mai ferme de aplicare a legii și o ruptură de elitele politice tradiționale. Rezultatul este un nou peisaj politic în care stânga rămâne influentă, dar nu mai domină politica Americii Latine.

Reamintim că, în mare parte din prima perioadă a secolului XXI, America Latină a fost definită de ascensiunea guvernelor de stânga. Primul “val roz” din anii 2000 i-a adus la putere pe lideri precum Chávez în Venezuela, Lula în Brazilia, Evo Morales în Bolivia, Rafael Correa în Ecuador și familia Kirchner în Argentina.

Aceste guverne au extins programele sociale, au crescut intervenția statului în economie și s-au concentrat asupra reducerii inegalităților. Boom-ul materiilor prime din anii 2000 a contribuit la finanțarea multora dintre aceste politici și a consolidat mișcările de stânga din întreaga regiune.

Totuși, până la sfârșitul anilor 2010, multe dintre aceste guverne au început să piardă sprijinul populației din cauza crizelor economice, scandalurilor de corupție și nemulțumirii publice.

Un al doilea val de victorii ale stângii a apărut după 2018, odată cu Gustavo Petro în Columbia, Gabriel Boric în Chile, revenirea lui Lula la putere în Brazilia și menținerea dominației mișcării Morena în Mexic.

Acest al doilea “val roz” s-a dovedit însă de scurtă durată. Începând cu victoria lui Javier Milei în Argentina în 2023 și continuând cu succesele dreptei în Ecuador, Chile, Bolivia, Honduras, Costa Rica, Columbia și Peru, America Latină s-a deplasat din nou spre dreapta. Reuters a descris victoria lui Abelardo de la Espriella în Columbia și ascensiunea lui Keiko Fujimori în Peru drept o accelerare a schimbării regionale spre dreapta, în timp ce AP a notat despre victoria conservatorului de la Espriella, citând-o pe Glaeldys González, analistă în cadrul International Crisis Group pentru regiunea Anzilor, că “ascensiunea sa la putere va consolida această cotitură spre dreapta în mare parte din America Latină și va suda un bloc regional de guverne conservatoare împotriva unui număr tot mai redus de administrații de stânga.”

Motive de nemulțumire

Care sunt însă motivele pentru care America Latină se îndreaptă spre dreapta eșichierului politic și renunță la politicile stângii? Analiștii au notat cel puțin două cauze majore:

Insatisfacție economică

Problemele economice au fost unul dintre principalii factori care au alimentat această schimbare în regiune. Mulți alegători care au susținut guvernele de stânga se așteptau la îmbunătățirea nivelului de trai, dar s-au confruntat în schimb cu:

• inflație ridicată;
• creștere economică slabă;
• instabilitate valutară;
• șomaj;
• scăderea puterii de cumpărare.

Argentina a devenit cel mai clar exemplu în acest sens. După ani de instabilitate economică sub guvernele peroniste, alegătorii l-au ales pe Javier Milei, un outsider libertarian care a implementat reforme economice radicale, a redus cheltuielile publice, a recurs la privatizări și a favorizat un stat mai puțin extins.

Victoria lui Milei în decembrie 2023 a devenit un simbol al respingerii politicilor economice tradiționale ale stângii și un punct de referință pentru alte mișcări de dreapta din regiune.

Deși un grup de 108 economiști de renume avertizase că reformele lui Milei vor provoca un dezastru economic, măsurile sale de austeritate și reducere drastică a aparatului bugetar (“terapia de șoc fiscală”) au contrazis aceste previziuni sumbre: inflația a scăzut semnificativ, PIB-ul și exporturile au înregistrat creșteri importante, iar piețele de capital s-au redeschis, atragând investiții străine record și revitalizând sectorul energetic al țării. 

Succesul lui Milei a contribuit la normalizarea unui discurs libertarian și pro-piață într-o regiune în care statul și programele de redistribuire au avut în mod tradițional un rol important. Milei a devenit astfel unul dintre principalii reprezentanți ai acestei schimbări, având o orientare pro-americană și pro-Israel.

Criminalitatea și insecuritatea

Securitatea a devenit una dintre cele mai importante teme politice din America Latină. Țările în care alegerile se concentrau anterior pe inegalități și programe sociale se orientează tot mai mult către dezbateri privind:

• criminalitatea organizată;
• traficul de droguri;
• violența bandelor;
• migrația;
• consolidarea instituțiilor polițienești și militare.

Ecuadorul a devenit unul dintre cele mai clare exemple. Creșterea criminalității și a puterii grupărilor de trafic de droguri l-a ajutat pe Daniel Noboa să-și consolideze poziția printr-o agendă axată pe securitate. Ecuadorul a demonstrat de altfel modul în care criminalitatea a transformat politica electorală. Succesul lui Noboa a arătat că alegătorii acordă o importanță tot mai mare siguranței publice și autorității statului atunci când votează.

În Columbia, de la Espriella și-a construit campania în jurul luptei împotriva grupărilor armate ilegale, traficului de droguri și criminalității. După preluarea mandatului la 7 august, noul președinte a anunțat o abordare mult mai dură decât cea a lui Gustavo Petro, inclusiv măsuri împotriva grupărilor criminale și o schimbare a politicii energetice. 

Și în Peru, problema criminalității a fost una dintre temele centrale ale alegerilor, contribuind la consolidarea sprijinului pentru dreapta și la victoria lui Fujimori.

Așa cum a subliniat profesoara Cynthia McClintock de la George Washington University, unde este afiliată programului de Latin American and Hemispheric Studies, “cred că cel mai important factor declanșator (al victoriilor dreptei) este creșterea criminalității, în special a extorcărilor, în multe țări și dorința concomitentă pentru o “mână de fier.” De asemenea, există o conștientizare tot mai mare a eșecurilor guvernului Maduro din Venezuela, care, desigur, a fost considerat pe scară largă un guvern de stânga și, prin urmare, a discreditat “stânga.” În multe țări, sărăcia și inegalitatea sunt într-o oarecare măsură mai puțin severe, astfel încât există un interes mai mare pentru antreprenoriat și creștere economică, în detrimentul redistribuirii.

Într-o anumită măsură, valul de dreapta este pur și simplu un val anti-guvernamental, îndreptat împotriva celor aflați la putere. Iar, în întreaga lume, rețelele sociale au pus accentul mai degrabă pe spectacol și pe declarații provocatoare decât pe substanță.”

Slăbirea mișcărilor de stânga

Alături de cauzele economice și sociale, slăbirea și fragmentarea mișcărilor tradiționale de stânga a fost și ea un alt motiv pentru care alegătorii s-au îndreptat spre formațiunile de dreapta. Deși stânga rămâne puternică în mai multe țări, multe dintre mișcările sale istorice și-au pierdut din avânt.

Printre exemplele majore se numără:

• Mișcarea pentru Socialism (MAS) din Bolivia, slăbită după aproape două decenii la putere;
• coaliția progresistă din Chile, care și-a pierdut sprijinul după administrația lui Gabriel Boric;
• Pactul Istoric din Columbia, care a pierdut președinția după victoria lui Abelardo de la Espriella;
• mișcarea Correísmo din Ecuador, care rămâne influentă, dar nu a reușit să revină la guvernare;
• partidul LIBRE din Honduras, care a pierdut puterea în urma victoriei conservatorului Nasry Asfura.

În Honduras, Asfura, susținut de Donald Trump, a câștigat alegerile din 2025 și a preluat funcția în ianuarie 2026, înlocuind guvernul de stânga al Xiomarei Castro.

În Costa Rica, Laura Fernández, candidată populistă de dreapta, a câștigat alegerile prezidențiale din februarie 2026, iar partidul său a obținut și o majoritate importantă în legislativ.

Schimbarea regională arată că mulți alegători nu se mai aliniază automat unei anumite tabere politice și votează din ce în ce mai mult în funcție de performanța economică, securitate și capacitatea guvernelor de a produce rezultate concrete.

De altfel, Kurt Weyland – profesor în Științe Umaniste la Departamentul de Guvernare de la Universitatea Texas din Austin – a rezumat pentru G4Media următoarele motive din spatele schimbării de regimuri în America Latină:

“1. Poate cel mai important: alternanța / pendularea “obișnuită” / reacția împotriva guvernării de stânga în mai multe dintre aceste țări, de exemplu Chile, Peru, Columbia, Bolivia și Honduras. Economiile din America Latină nu se descurcă prea bine; prin urmare, guvernele aflate la putere nu reușesc adesea să-și impună succesorii. În schimb, alegătorii vor să ofere “celeilalte tabere” / unei alte opțiuni o șansă.

Cu alte cuvinte, victoriile dreptei nu indică neapărat existența unei tendințe puternice, “structurale” și de durată.

2. Dar există și câțiva factori care, în prezent, oferă un avantaj dreptei, de trei tipuri:

1. Exemplul lui Trump și promovarea făcută de Trump. Trump a contribuit la “normalizarea” populismului de dreapta în America Latină, făcându-l să pară o opțiune legitimă. De asemenea, i-a promovat pe alți politicieni de dreapta, precum în Honduras și pe argentinianul Javier Milei în alegerile de la jumătatea mandatului.

DAR interferența lui Trump nu ajută neapărat dreapta. De exemplu, în Brazilia, aceasta are efectul opus și îi permite liderului de stânga Lula să invoce naționalismul în campania sa pentru realegere.

2. În rândul unei părți a electoratului latino-american există o reacție conservatoare sau reacționară împotriva schimbărilor pronunțate ale mai multor țări din America Latină către valori postmaterialiste și împotriva reformelor asociate acestora, de exemplu căsătoria între persoane de același sex, legile privind genul, accesul “mai ușor” la avort etc. Conservatorii din punct de vedere cultural s-au mobilizat împotriva acestor schimbări, în special evanghelicii, care au o prezență puternică în mai multe țări din America Latină (America Centrală, Brazilia).

3. În sfârșit, politicienii de dreapta au reușit, în cele din urmă și cu întârziere, să transforme criminalitatea și violența într-o temă electorală promițătoare, susținând măsuri dure de combatere a criminalității și politici de tip “lege și ordine.”

Este interesant faptul că nivelurile criminalității și violenței au fost ridicate în mare parte din America Latină încă de la începutul “celui de-al treilea val al democratizării,” adică de aproximativ 30-40 de ani. Dar, mult timp, politicienii de dreapta nu au reușit să transforme această problemă într-o temă electorală “utilă” (în afara Americii Centrale, unde criminalitatea a atins niveluri deosebit de ridicate). Abia în ultimii ani au reușit să exploateze cu succes această problemă.

Pe scurt: o mare parte din orientarea spre dreapta este un fenomen conjunctural, o alternanță obișnuită, o pendulare a balanței politice.

De exemplu, Argentina: unde după stânga (Cristina Kirchner) a venit la putere dreapta (Macri), urmată de stânga (peronismul din anii 2019–2023), urmată acum din nou de dreapta (Milei).

Dar, în prezent, arena electorală este ușor înclinată spre dreapta, din cele trei motive menționate la punctul 2.”

O hartă schimbată

Cum arată însă harta politică actuală a Americii Latine? Așa cum am spus anterior, diferențele față de primii ani ai acestui secol sunt majore, cu partidele de dreapta impunându-se în tot mai multe țări din zonă.

Țările în care dreapta este la putere

Argentina

• Cel mai recent câștigător: Javier Milei (La Libertad Avanza)
• Orientare politică: dreapta libertariană
• Situația stângii: Peronismul, care a dominat politica argentiniană timp de decenii, a pierdut președinția și rămâne principala forță de opoziție. Milei a devenit unul dintre principalii reprezentanți ai noului val libertarian și de dreapta din America Latină.

Chile

• Cel mai recent câștigător: José Antonio Kast (Partidul Republican)
• Orientare politică: dreapta conservatoare
• Situația stângii: Stânga și-a pierdut președinția după administrația lui Gabriel Boric. Partidele socialiste și progresiste rămân importante, dar au fost învinse de revenirea dreptei. Pe de altă parte, alegerea lui Kast a demonstrat că problemele legate de securitate, migrație și economie au depășit ca importanță multe dintre prioritățile progresiste care au definit ciclul politic anterior. Victoria sa a reprezentat o schimbare ideologică majoră după ce Chile devenise unul dintre simbolurile noii stângi latino-americane.

Ecuador

• Cel mai recent câștigător: Daniel Noboa (ADN)
• Orientare politică: centru-dreapta
• Situația stângii: Correísmo rămâne una dintre cele mai puternice forțe politice din țară, dar nu a reușit să revină la guvernare.

Bolivia

• Cel mai recent câștigător: Rodrigo Paz
• Orientare politică: centru-dreapta
• Situația stângii: MAS a pierdut puterea după aproape două decenii de dominație. Înfrângerea a reprezentat unul dintre cele mai importante eșecuri ale stângii latino-americane.

Honduras

• Cel mai recent câștigător: Nasry “Tito” Asfura (Partidul Național)
• Orientare politică: conservatoare / dreapta
• Situația stângii: Partidul LIBRE, aflat la guvernare sub Xiomara Castro, a pierdut președinția. Asfura a preluat mandatul în ianuarie 2026 și a promis politici axate pe economie, securitate, combaterea corupției și atragerea investițiilor.

Costa Rica

• Cel mai recent câștigător: Laura Fernández (Partidul Poporului Suveran)
• Orientare politică: dreapta populistă
• Situația stângii: Stânga nu a reușit să recâștige puterea. Victoria lui Fernández a fost una categorică, iar partidul său a obținut o poziție puternică în legislativ.

Columbia

• Cel mai recent câștigător: Abelardo de la Espriella (Defensores de la Patria)
• Orientare politică: dreapta / dreapta naționalistă
• Situația stângii: Gustavo Petro și Pactul Istoric au pierdut președinția după patru ani de guvernare de stânga. De la Espriella a promis o politică dură împotriva grupărilor armate și a traficului de droguri și o revenire la politici mai favorabile petrolului, gazelor și mineritului.

 Peru

• Cel mai recent câștigător: Keiko Fujimori
• Orientare politică: dreapta conservatoare
• Situația stângii: Stânga peruană rămâne fragmentată și nu a reușit să mențină influența câștigată în perioada lui Pedro Castillo. Victoria lui Fujimori a fost una dintre cele mai strânse din noul val conservator, dar importanța sa regională este considerabilă: Peru se alătură statelor latino-americane care au ales guverne de dreapta sau de centru-dreapta în ultimii ani. 

 Panama

• Cel mai recent câștigător: José Raúl Mulino
• Orientare politică: conservatoare / centru-dreapta
• Situația stângii: Partidele de stânga rămân relativ slabe la nivel național.

 El Salvador

• Cel mai recent câștigător: Nayib Bukele (Nuevas Ideas)
• Orientare politică: populistă de dreapta
• Situația stângii: FMLN, partidul tradițional al stângii, a suferit un declin electoral major, în timp ce Bukele și-a consolidat controlul politic prin politica sa dură împotriva bandelor.

Republica Dominicană

• Cel mai recent câștigător: Luis Abinader (PRM)
• Orientare politică: centru-dreapta
• Situația stângii: Partidele de stânga au o influență politică limitată.

 Paraguay

• Cel mai recent câștigător: Santiago Peña (Partidul Colorado)
• Orientare politică: conservatoare
• Situația stângii: Stânga rămâne o forță minoritară.

Țările în care stânga rămâne puternică

Mexic

• Cel mai recent câștigător: Claudia Sheinbaum (Morena)
• Orientare politică: stânga / populism de stânga
• Situația stângii: Morena rămâne una dintre cele mai puternice mișcări de stânga din emisfera vestică și controlează în continuare președinția și o mare parte din puterea politică.

 Brazilia

• Cel mai recent câștigător: Luiz Inácio Lula da Silva (Partidul Muncitorilor)
• Orientare politică: stânga / centru-stânga
• Situația stângii: Brazilia rămâne una dintre principalele baze ale stângii democratice din regiune. Lula și-a lansat candidatura pentru realegerea din octombrie 2026. În același timp, dreapta braziliană rămâne puternică, iar senatorul Flávio Bolsonaro este unul dintre principalii săi rivali.

Uruguay

• Cel mai recent câștigător: Yamandú Orsi (Frente Amplio)
• Orientare politică: stânga / centru-stânga
• Situația stângii: Uruguay rămâne unul dintre cele mai solide bastioane democratice ale stângii din regiune.

Guatemala

• Cel mai recent câștigător: Bernardo Arévalo (Movimiento Semilla)
• Orientare politică: centru-stânga reformistă
• Situația stângii: Forțele reformiste rămân la guvernare, deși se confruntă cu rezistența grupurilor politice tradiționale.

 Țările cu guverne de stânga autoritare

Venezuela

• Situația actuală: Delcy Rodríguez este președinte interimar după capturarea lui Nicolás Maduro de către forțele speciale americane și se află în custodie în Statele Unite, unde urmează să fie judecat.
• Orientare politică: mișcare socialistă chavistă
• Situația stângii: Chavismul continuă să controleze aparatul de stat, dar Venezuela se află într-o perioadă de tranziție politică. Administrația interimară negociază cu opoziția în privința unei eventuale tranziții democratice și a organizării unor alegeri. SUA controlează guvernul de la Caracas. 

 Nicaragua

• Guvern: Frontul Sandinist de Eliberare Națională (FSLN), condus de Daniel Ortega și regimul său
• Orientare politică: stânga autoritară
• Situația stângii: Nicaragua rămâne unul dintre principalele bastioane ale socialismului autoritar din America Latină. Ortega rămâne la putere, iar opoziția democratică este puternic restricționată.

Cuba

• Guvern: Partidul Comunist din Cuba
• Orientare politică: comunistă
• Situația stângii: Sistemul comunist rămâne intact, însă țara se confruntă cu o profundă criză economică și energetică. Degradarea situației economice și penele de curent sunt semne ale presiunii tot mai mari asupra regimului cubanez exercitate de către Statele Unite.

 O regiune transformată

Multe voci afirmă că schimbările politice din regiune nu ar fi avut loc fără influența politicii externe americane, în special în cel de-al doilea mandat al lui Trump.

Potrivit celor de la Washington Examiner, schimbarea din America Latină nu este determinată exclusiv de alegeri interne. Ea este însoțită și de o politică americană mai activă în emisfera vestică. 

Administrația Trump a sprijinit în mod explicit anumite forțe de dreapta, inclusiv pe Abelardo de la Espriella în Columbia și Nasry Asfura în Honduras. Asfura a câștigat alegerile prezidențiale din Honduras după ce a primit sprijinul lui Trump, iar De la Espriella a fost, de asemenea, susținut de președintele american.

În cazul Venezuelei, rolul Washingtonului a fost mult mai direct: Administrația Trump l-a îndepărtat pe Maduro și a instalat-o pe Delcy Rodríguez ca președinte interimar. La șapte luni după intervenție, Statele Unite exercită în continuare o influență importantă asupra procesului de tranziție politică venezuelean. Americanii au reușit să stabilizeze politic, să relanseze economic și să reorienteze geopolitic Venezuela prin instalarea unui regim cooperant și instituirea unui tutelaj financiar direct asupra resurselor petroliere ale țării sud-americane. 

Acestea și alte motive au făcut ca America Latină să traverseze în prezent o nouă eră politică. Regiunea nu devine în întregime de dreapta. Stânga rămâne puternică în Mexic, Brazilia și Uruguay, iar regimurile de stânga autoritară continuă să existe în Cuba și Nicaragua. Venezuela se află într-o situație aparte, întrucât regimul chavist supraviețuiește, dar țara trece printr-o tranziție politică după îndepărtarea lui Maduro.

Cu toate acestea, balanța politică s-a schimbat dramatic în ultimii ani. Problemele care au alimentat cândva victoriile stângii – inegalitatea, redistribuirea și extinderea programelor sociale – concurează acum cu noi priorități ale alegătorilor:

• stabilitatea economică;
• reducerea criminalității;
• controlul migrației;
• combaterea traficului de droguri;
• atragerea investițiilor;
• eficiența guvernării.

Rezultatul este o nouă eră politică în care mișcările conservatoare, libertariene și de dreapta au recâștigat o influență considerabilă în regiune. “Valul roz” nu a dispărut complet, dar și-a pierdut dominația. În locul unei Americi Latine predominant de stânga, se conturează acum o regiune în care dreapta controlează tot mai multe guverne, în timp ce stânga rămâne concentrată în câteva bastioane importante și în regimuri autoritare.

G4Media l-a consultat pe Ken Roberts, politolog american și unul dintre cercetătorii importanți din SUA specializați în politica Americii Latine, profesor la Cornell University, unde deține funcția de Richard J. Schwartz Professor of Government, care ne-a spus: “America Latină a înregistrat în mod constant, în ultimul deceniu, voturi împotriva partidelor aflate la guvernare, începând cu sfârșitul boom-ului materiilor prime din 2014 și debutul unei noi perioade de dificultăți economice. Atât de multe țări au trecut de la stânga la dreapta după 2015, apoi din nou la stânga, iar acum din nou la dreapta. Volatilitatea este foarte ridicată, în parte deoarece partidele de centru au dispărut în mare măsură din peisajul politic al regiunii – astfel, asistăm la oscilații ciclice puternice de la un pol la celălalt, fără ca acestea să reflecte neapărat schimbări ideologice durabile de la o tabără la alta.

Din câte știm, noua generație de lideri de dreapta ar putea fi înlăturată de la putere la următorul scrutin, dacă votul împotriva celor aflați la guvernare rămâne regula. Oamenii sunt nemulțumiți de establishment-ul politic, indiferent dacă acesta este de stânga sau de dreapta.

Există însă un element care avantajează în mod real dreapta: problema extrem de dificilă a criminalității și insecurității. America Latină este cea mai violentă regiune din lume în ceea ce privește activitatea criminală, iar acest lucru afectează democrația, alimentează nemulțumirea și, în general, favorizează mai degrabă dreapta decât stânga.

Trebuie însă să fim atenți să nu presupunem că ceea ce vedem reprezintă o schimbare ideologică profundă către dreapta. Nu vom ști acest lucru până când nu vom depăși acest prim ciclu de victorii ale dreptei și până când altcineva în afară de Bukele nu va câștiga alegerile pentru un al doilea mandat.”

Așa cum afirmă și profesorul Roberts, schimbarea eșichierului politic nu este așadar neapărat permanentă – politica latino-americană este cunoscută pentru pendularea între stânga și dreapta – dar succesiunea recentă de victorii conservatoare indică faptul că, în 2026, America Latină se află clar într-un nou ciclu politic, dominat de ascensiunea dreptei și de retragerea influenței stângii.

Surse: AP, Reuters, NPR, Washington Examiner, FoxBusiness, Reuters, YouTube