Ambasadorul Japoniei: Cu cine ar lua cina și de ce a renunțat la română

Katae Takashi, ambasadorul Japoniei la București, a oferit un interviu în care a dezvăluit pe cine din România ar invita la o masă, dar și motivul neașteptat pentru care s-a lăsat de învățat limba română.
O cină cu Nadia Comăneci și aprecierea pentru sportul românesc
Întrebat cu ce personalitate publică românească ar lua cina, ambasadorul a numit-o pe Nadia Comăneci, pe care o descrie drept extrem de cunoscută în Japonia, mai ales în rândul generației sale, care a avut ocazia să o vadă evoluând. „De fapt, numele ei este primul la care se gândesc mulți japonezi când spun România. O adevărată legendă”, a spus el, potrivit Mediafax.
Diplomatul a avut un gând și pentru David Popovici, felicitându-l „pentru cele trei titluri europene consecutive la 100 de metri liber” și subliniind că sportul rămâne un pod important între cele două țări.
Takashi a intrat în diplomație „imediat după absolvirea facultății”, în 1986, și conduce misiunea diplomatică a Japoniei la București din ianuarie 2024. Despre cele două țări, a ales câte trei cuvinte: România este „istorică, cu oameni calzi și dinamică”, iar Japonia, „inovatoare, meticuloasă, armonioasă”.
Ce spune ambasadorul despre micii românești și de ce a renunțat la limba română
Întrebat despre mâncarea românească, ambasadorul a povestit amuzat: „Am mâncat mici”, cu o seară înainte. A adăugat că o postare a ambasadei despre acest preparat „a dus chiar la o creștere semnificativă a numărului nostru de urmăritori”.
„Trebuie să fac o mărturisire. Am început să învăț română înainte să vin la București, dar gramatica mi s-a părut atât de complicată”, a spus Takashi. „Iar după ce am ajuns în România, am întâlnit atât de mulți oameni care vorbeau engleza atât de bine, încât am renunțat să mai învăț română.” Nu pronunția l-a descurajat, ci „propozițiile lungi și complexe, care mi s-au părut adesea mai complicate decât în engleză sau japoneză”.
Ce suveniruri va lua cu el din România și cum vrea să fie ținut minte
Dacă ar pleca acasă cu ceva simbolic din România, ambasadorul a enumerat: „Miere de salcâm de foarte bună calitate”, „o sticlă de Fetească Neagră”, „ceramică de Horezu” și, „mai presus de toate, căldura ospitalității românești”.
La final, întrebat ce ar vrea să se spună despre el după terminarea mandatului, Takashi a răspuns simplu: „Încredere, respectuos, și un partener alături de care ai mai vrea să lucrezi”.
Comentarii (0)
Articole similare
LocalS-a răsturnat pe șosea între Căpuș și Gârbău! Șoferul unui TIR nu a adaptat viteza și a pierdut controlul
LocalDronă cu încărcătură explozivă, descoperită la Gura Portiței
LocalCirculația trenurilor, oprită temporar între Simeria și Orăștie. Instalații electrice improvizate, descoperite în tunelul Turdaș
Local