Politică

Alexandru Dimitriu: Adrian Țuțuianu de la Autoritatea Electorală Permanentă scrie o lege a partidelor, de care instituția lui n-are voie să se atingă, cu scopul final de a împiedica o alianță USR-PNL la viitoarele alegeri

Sursa originală →
Alexandru Dimitriu: Adrian Țuțuianu de la Autoritatea Electorală Permanentă scrie o lege a partidelor, de care instituția lui n-are voie să se atingă, cu scopul final de a împiedica o alianță USR-PNL la viitoarele alegeri
Ascultă articolul

Deputatul USR Alexandru Dimitriu îl acuză pe Adrian Țuțuianu, pus de PSD președinte la Autoritatea Electorală Permanentă, scrie o lege a partidelor, de care instituția lui n-are voie să se atingă, cu scopul final de a împiedica o alianță USR-PNL la viitoarele alegeri.

„Țuțuianu de la AEP a pus de-o delapidare în folosul PSD și vrea să ne facă complici pe toți la ea. Cheltuie bani publici ca să scrie o lege a partidelor de care instituția lui n-are voie nici măcar să se atingă. Scopul final? Să împiedice o alianță USR-PNL la alegerile viitoare”, a afirmat Alexandru Dimitriu într-o postare pe Facebook.

Deputatul USR a precizat că Adrian Țuțuianu i-a chemat pe reprezentanții partidelor la o dezbatere publică, „ca să pară că s-a consultat cu partidele. Adică să fim și noi în poză când se semnează, ca să nu mai poată spune nimeni după aceea că a scris-o singur, în biroul lui, așa cum i-a comandat-o Grindeanu”.

„Pentru că asta e, de fapt, operațiunea. PSD nu scrie el legea partidelor politice, ar fi prea pe față. O pune pe masa AEP, ca să capete aer tehnic și neutru, iar Țuțuianu a explicat chiar azi cum merge mai departe: o trimite la Guvern, Guvernul o inițiază, iar în Parlament PSD va spune senin că nu e a lui, că e o chestiune tehnică făcută de o autoritate independentă. Spălătorie de lege, în trei pași.

Că n-are voie s-o scrie nu e o părere de-a mea. Legea 208/2015 îi dă AEP misiunea de a organiza alegerile și referendumurile și de a veghea la finanțarea partidelor. Atât. Articolul 103 litera t) o lasă să scrie proiecte de acte normative doar pentru perfecționarea sistemului electoral. Iar în Legea partidelor politice, Autoritatea Electorală Permanentă nu apare nici măcar o dată, de la primul până la ultimul articol, fiindcă acolo scris negru pe alb că singura instituție cu drept de a opera în Registrul partidelor politice este Tribunalul București.

Acum, de la ce m-am luat cu delapidarea și cum o demonstrez. Articolul 295 din Codul penal: «Însuşirea, folosirea sau traficarea de către un funcţionar public, în interesul său ori pentru altul, de bani, valori sau alte bunuri pe care le gestionează sau le administrează, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică». Luni de muncă, salarii și o dezbatere organizată, toate din bugetul public, toate duse într-un proiect scris pentru un singur partid, PSD.

Despre oamenii pe care îi administrează, tot el spunea cu o zi înainte, în fața comisiilor juridice ale Parlamentului: „Jumătate dintre cei care sunt angajaţi în AEP nu au dat niciodată un concurs”. Țineți minte propoziția, pentru că proiectul lui le dă exact acelor angajați dreptul de a hotărî ce partide se înființează și ce partide se desființează.

Iar când i-am spus, în fața sălii, că USR consideră că AEP nu are competența de a scrie legea partidelor, nu mi-a răspuns juridic. M-a întrebat cu ce dovedesc că reprezint USR. Omul pus acolo de PSD tocmai hotărâse, pe loc, că un deputat ales nu vorbește în numele partidului din care face parte. I-am spus că e nepoliticos și am plecat.

Ne vedem la luptă, în Parlament. Legea asta nu are voie să vadă lumina Monitorului Oficial!”, a încheiat deputatul USR Alexandru Dimitriu.

Citește aici cine este Adrian Țuțuianu

Comentarii (0)

    Articole similare