Politică

Alegerile prezidențiale din 2025, în centrul unei anchete: Semnături contrafăcute pe listele electorale, mai multe persoane reținute

Sursa originală →
Alegerile prezidențiale din 2025, în centrul unei anchete: Semnături contrafăcute pe listele electorale, mai multe persoane reținute

Șapte persoane au fost reținute pentru 24 de ore, iar alte trei au fost plasate sub control judiciar, într-un dosar privind falsificarea documentelor și evidențelor electorale la primul tur al alegerilor prezidențiale din 4 mai 2025, în județul Giurgiu.

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Giurgiu au pus în executare, marți, zece mandate de aducere, în județele Giurgiu, Ilfov și Teleorman, la locurile de muncă ale unor persoane cercetate în dosar, conform Mediafax.

Semnături contrafăcute și prezențe la vot atestate în mod neadevărat

Potrivit anchetatorilor, mai multe persoane din cadrul aceluiași birou electoral al unei secții de votare din Giurgiu ar fi atestat în mod neadevărat prezența la vot a unor persoane, ar fi contrafăcut semnături în listele electorale și ar fi introdus în sistemul informatic de monitorizare a prezenței la vot datele de identificare ale acestora.

Șapte persoane au fost reținute pentru 24 de ore

În urma probatoriului administrat, șapte persoane, cinci femei și doi bărbați, cu vârste între 35 și 58 de ani, au fost reținute pentru 24 de ore.

Alte trei persoane, o femeie și doi bărbați, cu vârste între 46 și 63 de ani, au fost plasate sub control judiciar pentru 60 de zile.

Cele șapte persoane reținute urmează să fie prezentate miercuri, 16 septembrie, unității de parchet competente, cu propuneri procedurale.

Cercetările vizează infracțiunea de falsificare a documentelor și a evidențelor electorale.

Comentarii (0)

    Articole similare