Aeroportul Internațional Iași plănuiește să se dezvolte prin construcția unui terminal Cargo care să deservească întreaga regiune

Aeroportul Internațional Iași intenționează să investească într-un terminal Cargo. În acest sens, conducerea Aeroportului a semnat contractele de proiectare, în primul rând pentru reconfigurarea terminalului T3, astfel încât Terminalului T2 să poată fi transformat într-un terminal care să deservească transportul de mărfuri.
Director al Aeroportului Iași, Romeo Vatră a transmis – conform presei locale – că terminalul T3 va fi utilizat exclusiv pentru plecările pasagerilor, urmând ca sosirile din afara spațiului Schengen să fie preluate în Terminalul T4.
Până în prezent, Terminalul T2 – care urmează să fie transformat în Terminal Cargo – era destinat curselor interne, urmând ca acesta pe viitor să devină un terminal Cargo care să deservească întreaga zonă a Moldovei.
Obiectivul investiției vizează pe de-o parte optimizarea fluxurilor de pasageri, iar pe de altă parte extinderea servciiilor prin componenta de transport mărfuri
Comentarii (0)
Articole similare
Extern"Nu a existat niciun moment fără durere" - Christa Pike, femeia care a supraviețuit injecției letale, rupe tăcerea după execuția eșuată
ExternUn român care a luptat în Ucraina povestește realitatea dură a frontului și ce l-a traumatizat cel mai tare
ExternDictatura din Rusia devine crâncenă: Cel mai mare ziar independent se închide din cauza presiunilor venite de la Kremlin
Extern