Actrița Marina Vlady a murit la vârsta de 88 de ani

Actrița franceză de origine rusă a murit ‘în reședința ei, înconjurată de rudele sale și de animalele ei de companie’, au precizat într-un comunicat de presă copiii artistei, transmite Agerpres.
Marina Vlady a fost o stea a cinematografiei italiene și franceze și și-a început cariera foarte tânără, jucând în filmul ‘Avant le deluge’ (1954), de Andre Cayatte, care i-a adus premiul Suzanne Bianchetti – o recompensă atribuită pentru cea mai promițătoare actriță – la vârsta de 16 ani.
În anul următor, s-a căsătorit cu regizorul Robert Hossein, care a distribuit-o în mai multe dintre filmele sale. A avut doi fii cu el, apoi încă unul cu antreprenorul Jean-Claude Brouillet.
De-a lungul carierei sale, Marina Vlady a filmat cu unii dintre cei mai mari regizori din epocă, inclusiv cu Jean-Luc Godard, Orson Welles, Bertrand Tavernier, Chris Marker și Ettore Scola.
Această actriță, fiica unor imigranți ruși – o fostă balerină și un fost aviator care era și cântăreț de operă -, a avut succes și în industria muzicală datorită celor două albume înregistrate cu surorile ei sub numele de scenă Les Soeurs Poliakoff.
În 1969, s-a căsătorit cu cântărețul și poetul rus Vladimir Vîsoțki, pentru care a ales să se mute la Moscova, unde a locuit până la decesul acestuia, în 1980. A scris și o carte despre relația cu el, ‘Vladimir ou le vol arrete’, publicată în 1987 și care a fost adaptată apoi într-un spectacol de teatru. În total, a publicat zece cărți, inclusiv un volum de memorii, ’24 images/secondes’ (2005).
Pe lângă filme de autor, a jucat și în comedii populare în anii 1970, precum ‘Tout le monde il est beau, tout le monde il est gentil’, de Jean Yanne, și ‘Que la fete commence’, de Bertrand Tavernier.
În România, a venit pentru a filma lungmetrajul ‘Steaua fără nume’ (1966), regizat de Henri Colpi. A apărut și în documentarul ‘Triton’ (2024), regizat de Ana Lungu.
Viața ei a fost marcată, de asemenea, de activism civic.
‘Marina Vlady a fost o femeie generoasă, dedicată unor cauze sociale de-a lungul întregii sale vieți – de la Războiul din Algeria și ‘Manifestul celor 343′ până la susținerea persoanelor fără acte și a dreptului la locuință, alături de ultimul său partener de viață, Leon Schwartzenberg’, alături de care a înființat DAL, o asociație ce militează pentru dreptul la locuință, au scris fiii săi într-un mesaj transmis agenției de presă AFP.
Comentarii (0)
Articole similare
ExternFuziune între Paramount și Warner Bros Discovery. Cum se va numi noua companie
ExternSMS-uri false despre amenzi de parcare. DNSC avertizează românii despre linkurile ce duc la pagini care fură datele bancare
Extern„Fiecare minut contează”. Ce se întâmplă cu pacienții când spitalele unei țări UE sunt suprasolicitate. Noile măsuri votate în Parlamentul European
Extern