Extern

Acordul de apărare semnat de Arabia Saudită cu Turcia şi Pakistan nu urmăreşte ambiţii nucleare, dau asigurări semnatarii

Sursa originală →
Acordul de apărare semnat de Arabia Saudită cu Turcia şi Pakistan nu urmăreşte ambiţii nucleare, dau asigurări semnatarii
Ascultă articolul

Arabia Saudită a asigurat vineri că acordul comun de apărare pe care l-a semnat cu Turcia şi Pakistan – trei puteri musulmane sunite – nu urmăreşte crearea unei „axe militare” sectare şi nici nu are „ambiţii nucleare”, în contextul războiului dus de SUA împotriva Iranului şi al tensiunilor cu aliaţii şiiţi ai acestuia din urmă în Orientul Mijlociu, relatează Agerpres.

„Acordul nu reprezintă o încercare de a stabili o axă militară sau vreun bloc sectar. Nici nu este legat de ambiţii nucleare sau de o cursă a înarmărilor; dimpotrivă, se concentrează pe dezvoltarea unor capabilităţi sustenabile”, a scris pe reţeaua de socializare X subsecretarul pentru diplomaţie publică din Ministerului saudit de Externe, Rayed Krimly, transmite Agerpres.

Diplomatul a adăugat că acest pact, semnat de prinţul moştenitor saudit Mohammad bin Salman, de premierul pakistanez Shehbaz Sharif şi de preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan, „nu constituie o ameninţare pentru securitatea niciunei ţări din regiune şi nici nu reprezintă o escaladare a tensiunilor cu vreun stat”.

Arabia Saudită este principala putere arabă din Golful Persic şi deţine cele mai avansate capabilităţi militare, în timp ce Pakistanul dispune de un arsenal nuclear, iar Turcia este membră a NATO.

Acelaşi diplomat saudit a subliniat că acordul prevede că „orice atac armat extern împotriva oricăreia dintre cele trei ţări va fi considerat un atac împotriva tuturor celor trei”, estimând totodată că această nouă paradigmă de securitate „nu subminează relaţiile solide şi strategice” dintre Arabia Saudită şi vecinii săi arabi din Golful Persic.

La rândul său, ministrul saudit de externe Faisal bin Farhan a scris pe aceeaşi reţea de socializare că acest pact este punctul culminant al „dorinţei comune de a uni eforturile menite să confrunte provocările şi ameninţările care afectează securitatea şi stabilitatea regiunii”.

Conform unei declaraţii comune, aşa-numitul Acord de Apărare Comună de la Mecca are ca obiectiv „consolidarea descurajării colective împotriva oricărui act de agresiune” şi prevede că „orice atac armat împotriva oricăruia dintre cele trei state va fi considerat un atac împotriva tuturor”.

De asemenea, acordul prevede „consolidarea tuturor aspectelor cooperării” în materie de apărare între aceste trei ţări aliate, care la ora actuală participă în plus la eforturile de mediere pentru încheierea războaielor din Fâşia Gaza şi Iran, cel din urmă afectând serios ţările din Golful Persic aliate ale SUA care au fost ţinta atacurilor de represalii iraniene în urma bombardamentelor americane şi israeliene, fiind de asemenea afectate de închiderea Strâmtorii Ormuz.

Arabia Saudită – cel mai mare producător de petrol din OPEC – se confruntă şi cu o altă blocadă maritimă, impusă de rebelii Houthi din Yemen aliaţi ai Iranului.

Comentarii (0)

    Articole similare