Același articol de lege, același partid, două decizii diferite. De ce și-a pierdut mandatul primarul din Mangalia, iar edilul din Sinaia a rămas în funcție

Două cazuri aproape identice, două decizii administrative complet diferite. Prefectul județului Constanța a constatat încetarea de drept a mandatului primarului din Mangalia, Cristian Radu (PNL), după ce acesta nu și-a putut exercita funcția mai bine de șase luni din cauza măsurilor preventive dispuse în dosarul DNA. În schimb, în cazul primarului din Sinaia, Vlad Oprea (PNL), aflat într-o situație similară, prefectul județului Prahova a refuzat să emită un ordin identic, iar edilul și-a reluat mandatul.
Diferența dintre cele două cazuri ridică întrebări privind aplicarea unitară a Codului administrativ.
Prefectul Constanței a constatat încetarea mandatului lui Cristian Radu
„Astăzi (n.red - luni), urmare a referatului transmis de secretarul general al municipiului Mangalia în data de 01.07.2026, a fost emis ordinul prefectului nr. 350/06.07.2026 prin care s-a constatat încetarea de drept a mandatului de primar al domnului Radu Cristian”, a transmis Prefectura Constanța.
Decizia a fost fundamentată pe articolul 160 litera g din Codul administrativ, care prevede încetarea mandatului în cazul „imposibilităţii exercitării funcţiei din cauza unei boli grave, certificate, sau a altor motive temeinice dovedite, care nu permit desfăşurarea activităţii în bune condiţii timp de 6 luni, pe parcursul unui an calendaristic”.
Cristian Radu este judecat pentru luare de mită și spălare de bani, după ce procurorii DNA l-au trimis în judecată în decembrie 2025. El este acuzat că ar fi primit peste 600.000 de euro în schimbul emiterii unor documente de urbanism și al promovării unor hotărâri de Consiliu Local favorabile unor persoane. După arestarea preventivă din august 2025, măsurile preventive au fost succesiv înlocuite cu arest la domiciliu și apoi cu control judiciar, însă interdicția de a-și exercita funcția de primar a rămas în vigoare mai mult de șase luni.
La Sinaia, prefectul a refuzat să emită ordinul
În cazul primarului orașului Sinaia, Vlad Oprea, situația juridică a fost diferită doar în privința modului în care autoritățile au interpretat legea.
Vlad Oprea a fost plasat sub control judiciar în ianuarie 2025, fiind cercetat de DNA pentru mai multe infracțiuni, inclusiv luare de mită, trafic de influență, abuz în serviciu, spălare de bani și fals în declarațiile de avere. Printre obligațiile impuse s-a numărat și interdicția de a exercita funcția de primar. Ulterior, edilul a fost arestat preventiv, apoi plasat în arest la domiciliu, iar în octombrie 2025 s-a întors în Primăria Sinaia, după ridicarea măsurii arestului la domiciliu.
Deși depășise perioada de șase luni în care nu și-a putut exercita atribuțiile, prefectul județului Prahova, Daniel Nicodim, a refuzat să emită ordinul de încetare a mandatului. La acel moment, prefectul declara: „Este vorba despre faptul că nu i-am încetat mandatul primarului Vlad Oprea. M-am consultat cu juriștii Prefecturii și am considerat că nu e necesar.”
Refuzul prefectului a generat un litigiu aflat încă pe rolul instanței. Potrivit datelor de pe portalul instanțelor, dosarul nr. 38689/3/2025, înregistrat la Tribunalul București – Secția a II-a Contencios Administrativ și Fiscal, are ca obiect „obligare emitere act administrativ”. Reclamant este Mihnea-Bogdan Fălcescu, iar pârât este Instituția Prefectului Județului Prahova. Dosarul a fost înregistrat la 5 noiembrie 2025, ultima modificare fiind operată la 2 martie 2026, însă până în prezent nu figurează niciun termen de judecată stabilit.
În noiembrie 2025, după ce a fost audiat într-un dosar privind presupusa uzurpare a calității de primar, Vlad Oprea susținea că acuzațiile formulate împotriva sa sunt lipsite de temei.
„Astăzi, am fost chemat la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești. Motivul? O plângere absurdă și lipsită de bun-simț, semnată de aceiași trei indivizi. Aceștia mă acuză că 'uzurp' calitatea de primar eu, primarul ALES al orașului, întors la serviciu în baza unei decizii legale și publice. Este o acuzație ridicolă, construită doar ca o armă murdară”, afirma edilul.
Acesta susținea atunci că și prefectul Prahovei fusese vizat de aceeași plângere și acuza opoziția locală că încearcă să acopere deciziile luate în perioada în care el nu și-a exercitat mandatul.
Cazurile Mangalia și Sinaia au în comun aceeași prevedere legală invocată pentru imposibilitatea exercitării funcției de primar timp de peste șase luni. În Constanța, prefectul a apreciat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de Codul administrativ și a emis ordinul de încetare a mandatului lui Cristian Radu. În Prahova, prefectul a considerat că nu este necesară emiterea unui astfel de ordin în cazul lui Vlad Oprea, deși acesta s-a aflat, la rândul său, sub interdicția de a-și exercita funcția pentru o perioadă care a depășit șase luni.
Comentarii (0)
Articole similare
PoliticăDeputații se reunesc miercuri în plen pentru proiecte legate de PNRR și SAFE / Comisiile parlamentare vor lucra între orele 8:30 și 10:00, după care vor începe dezbaterile în plen
PoliticăDragoș Constantin, fost consilier al lui Clotilde Armand (USR) și absolvent al Universității de Arte, numit în consiliul de administrației al Apelor Minerale, companie de stat din subordinea Ministerului Economiei condusă de Irineu Darău (USR)
PoliticăAlexandru Rogobete, în plină grevă: 'La lipsă de viziune se adaugă ambiţia croitoraşului cel viteaz, Bolojan, care a ajuns acum să peticească, că nu mai are ce să taie'
Politică