A venit nota de plată după derby-ul Clujului întrerupt de scandări rasiste! Ce sancțiuni au primit CFR și Universitatea în urma meciului din Cupă

Universitatea Cluj a primit o amendă de 15.000 de lei în urma incidentelor de la derby-ul cu CFR Cluj din Cupa României. Clubul a fost sancționat atât pentru scandările rasiste ale propriilor suporteri, cât și pentru folosirea materialelor pirotehnice. Nici CFR Cluj nu a scăpat de sancțiuni: gruparea din Gruia are de plătit 10.000 de lei.
Potrivit deciziei Comisiei de Disciplină a Federației Române de Fotbal, publicată pe site-ul oficial al FRF, Universitatea Cluj a primit o penalitate sportivă de 5.000 de lei pentru lozincile rasiste scandate de suporteri și o amendă de 10.000 de lei pentru aprinderea și aruncarea materialelor pirotehnice.
În hotărârea comisiei apare și o a treia sancțiune, de 15.000 de lei, aplicată în temeiul art. 45.3 din Regulamentul Disciplinar. Astfel, valoarea totală a penalităților menționate în decizie pentru „U” Cluj ajunge la 30.000 de lei.
La rândul său, CFR Cluj a fost sancționată cu 10.000 de lei pentru materialele pirotehnice folosite de propriii suporteri.
Derby întrerupt din cauza scandărilor rasiste
Incidentele au avut loc la partida CFR Cluj – Universitatea Cluj, încheiată cu scorul de 1-3, disputată pe 28 octombrie, în Cupa României.
Meciul a fost întrerupt în minutul 69, după ce suporterii adverși au scandat mesaje rasiste la adresa antrenorului gazdelor, Marius Șumudică. Tehnicianul le-a cerut atunci jucătorilor săi să părăsească terenul.
Jocul a fost reluat după aproximativ trei minute, timp în care la stația de amplificare a stadionului a fost transmis un mesaj prin care spectatorii erau îndemnați să înceteze scandările.
Comentarii (0)
Articole similare
SportEvoluția Parcului Natural Văcărești în 37 de ani: de la proiect hidrotehnic abandonat la zonă umedă protejată / Cum s-au schimbat vegetația și speciile și ce soluții sunt discutate pentru alimentarea cu apă
SportSorana Cîrstea, eliminată de la WTA Hong Kong de ocupanta locului 136 mondial
SportPortarul Ionuț Radu va lipsi de la ultimele meciuri ale României din Liga Națiunilor
Sport