A salvat Trump Venezuela? Experții despre “Pax Americana la Caracas”

La mai bine de șase luni de la operațiunea militară prin care trupele speciale ale SUA l-au capturat pe președintele Nicolás Maduro, Administrația Trump a demonstrat că previziunile catastrofale ale criticilor au fost greșite, americanii reușind să stabilizeze politic, să relanseze economic și să reorienteze geopolitic Venezuela prin instalarea unui regim interimar cooperant condus de Delcy Rodríguez și instituirea unui tutelaj financiar direct asupra resurselor petroliere ale țării sud-americane.

Această evoluție contrazice avertismentele lansate în iarna acestui an de liderii democrați din Congresul SUA și de majoritatea analiștilor, care prevesteau o afundare într-un nou Irak sau Afganistan și o reacție de respingere violentă din partea populației venezuelene.

Șase luni mai târziu, Venezuela nu a căzut pradă haosului și insurgenței, iar Washingtonul a transformat o autocrație ostilă într-un partener strategic docil.

Informația pe scurt:

· Trupele speciale americane l-au extras pe Nicolás Maduro din Caracas în ianuarie 2026, trimițându-l în judecată pentru narco-terorism

· SUA au instalat-o pe Delcy Rodríguez la conducere, gestionând direct de la Washington veniturile petroliere ale țării

· Eliminarea monopolului PDVSA a readus giganții energetici americani și a crescut producția de țiței la 1,1 milioane barili/zi

· Intervenția rapidă a SUA după seismul din iunie și reducerea represiunii au urcat încrederea populației în Washington la 70%

· Lidera opoziției, María Corina Machado, rămâne însă exclusă din negocieri, punând sub semnul întrebării tranziția democratică reală

· Analiștii consideră operațiunea un succes tactic pentru Trump, dar avertizează că populația continuă să se confrunte cu o criză economică gravă

Raid surpriză

Într-una dintre cele mai dramatice escaladări în relațiile dintre Washington și Caracas din ultimele decenii, forțele speciale americane l-au capturat pe președintele Nicolás Maduro în propriul său adăpost, în urma unui raid desfășurat la începutul lunii ianuarie în Venezuela.

Operațiunea de extragere a liderului socialist a avut loc după un atac militar masiv asupra mai multor obiective strategice, inclusiv baze militare din Caracas.

O armă secretă nouă, pe care președintele Donald Trump a numit-o “Discombobulatorul,” a fost esențială în raidul în urma căruia a fost capturat omul forte de la Caracas. Liderul de la Casa Albă a spus că arma misterioasă a dezactivat apărarea venezueleană și i-a paralizat pe agenții de pază ai dictatorului socialist în timpul operațiunii Delta Force din 3 ianuarie, desfășurată în centrul capitalei venezuelene. Delta Force este unitatea de elită a armatei americane specializată în operațiuni de contraterorism.

Americanii au efectuat lovituri în cel puțin trei locații-cheie: baza aeriană Generalísimo Francisco de Miranda (cunoscută ca La Carlota), portul La Guaira – principalul punct de legătură maritim al capitalei cu Marea Caraibilor – și aeroportul Higuerote, situat la est de Caracas. Guvernul venezuelean a mai declarat că au fost afectate și statele Miranda, Aragua și La Guaira.

Maduro și soția sa, Cilia Flores, au fost capturați și scoși din țară într-o operațiune militară desfășurată în cooperare cu agenții din Drug Enforcement Administration, agenția federală a Statelor Unite responsabilă cu combaterea traficului de droguri.

Maduro și Flores au fost transportați la New York, unde vor trebui să răspundă la mai multe acuzații între care: conspirație pentru “narco-terorism,” conspirație pentru importul de cocaină, deținere de arme și dispozitive distructive, precum și conspirație pentru deținerea de arme și dispozitive distructive împotriva Statelor Unite. Acuzațiile acoperă o perioadă extinsă, din aproximativ 1999 până în 2025, și susțin că liderii venezueleni au abuzat de funcțiile lor pentru a proteja și promova traficul internațional de droguri și corupția instituțiilor de stat.

Rechizitoriul făcut public în ianuarie enumeră șase inculpați, printre care Maduro, soția sa, fiul său Nicolás Ernesto Maduro Guerra (Nicolasito) și Héctor Rusthenford Guerrero Flores (Nifio Guerrero), liderul bandei venezuelene Tren de Aragua.

Rechizitoriul îl mai acuză pe Maduro că ar avea legături cu șase bande și grupări de trafic de droguri diferite, inclusiv două facțiuni rebele columbiene, respectiv Forțele Armate Revoluționare din Columbia (FARC) și Armata de Eliberare Națională (ELN), cu Tren de Aragua și două grupări criminale mexicane, Sinaloa și Zetas.

Capturarea liderului venezuelean a survenit pe fondul unor tensiuni crescute între cele două țări, amplificate de acțiuni militare americane împotriva unor ambarcațiuni din Caraibe, despre care Washingtonul afirmă că sunt folosite pentru traficul de droguri.

Statele Unite l-au acuzat de mai mult timp pe Maduro că este implicat personal în rețele de trafic de droguri și că conducea Venezuela fără legitimitate democratică. La începutul lunii august a anului trecut, Administrația de la Washington a anunțat o recompensă de 50 de milioane de dolari pentru informații care să ducă la arestarea liderului de la Caracas. Maduro a respins acuzațiile, susținând constant că este victima intimidării și agresiunii americane.

Procesul lui Maduro va începe la 1 iunie 2027. Dacă este găsit vinovat pentru toate acuzațiile formulate de procurorii americani la Tribunalul Federal din New York (Southern District of New York), Nicolás Maduro riscă o pedeapsă maximă de închisoare pe viață.

Un succes politic

Imediat după raidul american în Caracas, politicieni democrați și experți au avertizat că lucrurile se vor complica în Venezuela. Adam Smith, membru marcant democrat în Comisia pentru Servicii Armate a Camerei Reprezentanților, a atras atenția că o intervenție militară a Statelor Unite “se termină întotdeauna rău,” dând ca exemple Irakul și Libia.

Reprezentantul Jim Himes, liderul democrat din Comisia pentru Informații a Camerei, a făcut o paralelă directă: “Aceasta este exact euforia pe care am simțit-o în 2002, când armata noastră i-a înlăturat pe talibani în Afganistan,” a spus Himes, “în 2003, când armata noastră l-a înlăturat pe Saddam Hussein, și în 2011, când am ajutat la înlăturarea de la putere a lui Muammar Gaddafi în Libia.”

Secretarul de Stat Marco Rubio, arhitectul strategiei administrației pentru Emisfera Vestică, a respins însă aceste afirmații. “Întregul aparat de politică externă crede că totul este Libia, totul este Irak, totul este Afganistan,” a afirmat șeful diplomației americane. “Aceasta nu este Orientul Mijlociu, iar misiunea noastră aici este foarte diferită”.

Șase luni mai târziu, haosul nu a mai apărut, iar Venezuela este un succes neașteptat pentru Administrația Trump.Sursa acestei transformări neașteptate constă într-un aranjament politic pragmatic orchestrat de Marco Rubio, a scris Newsweek. (https://www.newsweek.com/trump-was-right-six-months-post-maduro-venezuelan-recovery-defies-critics-12248902)

În loc să impună un lider din opoziția aflată în exil, Washingtonul a mizat pe Delcy Rodríguez (57 de ani), fostul vicepreședinte al lui Maduro și o figură istorică a mișcării socialiste.

După ce unitatea Delta Force l-a extras pe Maduro din baza militară Fort Tiuna, Rodríguez a primit un ultimatum clar prin intermediul diplomaților din Qatar: să coopereze cu prioritățile americane sau să se confrunte cu o presiune militară devastatoare. Crescută într-o familie cu vechi tradiții de stânga – tatăl ei fiind ucis de forțele de securitate în 1976 -, Rodríguez a ales supraviețuirea politică.

Astăzi, Rodríguez conduce țara din Palatul Miraflores, un conac neoclasic din secolul al XIX-lea situat în inima orașului Caracas, însă pârghiile reale de putere se află la Washington:

Controlul Financiar. Trezoreria SUA administrează un cont de garanție (escrow) în care se varsă veniturile din petrolul venezuelan, eliberând fonduri către Caracas doar pe măsură ce guvernul interimar îndeplinește condițiile impuse.

Consultări permanente. Rodríguez îl consultă direct pe Marco Rubio privind deciziile majore, inclusiv pentru numirea unor funcții-cheie din cabinet, cum ar fi Ministrul Apărării.

Cooperare în domeniul informațiilor. Serviciile secrete americane și trupele venezuelene colaborează direct. În iunie, această cooperare a dus la eliminarea prin atac aerian a lui Niño Guerrero, liderul rețelei criminale transnaționale Tren de Aragua.

Boom economic?

Decizia de a pune capăt monopolului de stat al PDVSA (Petróleos de Venezuela, S.A., compania petrolieră de stat din Venezuela, care controlează activitățile de explorare, producție, rafinare, transport și export al resurselor de țiței și gaze naturale din țara sud-americană) a deschis calea pentru cea mai mare restructurare economică din istoria recentă a regiunii.

Prin noua Lege a Hidrocarburilor, adoptată în ianuarie și detaliată prin reglementări în iulie, operarea tehnică și comercială a câmpurilor petroliere a trecut în mâini private, iar redevențele au fost plafonate la 30%.

Efectele economice sunt deja vizibile:

Creșterea producției. Producția de țiței a crescut de la 800.000 de barili pe zi în ianuarie la 1,1 milioane în iunie, iar veniturile din exporturi au atins 5,5 miliarde de dolari în primul trimestru. Venezuela deține cele mai mari rezerve dovedite de petrol din lume, o bază de resurse pe care decenii de lipsă forțată de investiții au lăsat-o aproape complet neexploatată.

Revenirea giganților americani. Corporații precum ExxonMobil, ConocoPhillips, Halliburton, GE Vernova și SLB s-au alăturat Chevron în renegocierea și extinderea operațiunilor.

Flux de capital privat. Fonduri de investiții de pe Wall Street și firme de private equity își deschid birouri la Caracas. Un exemplu este Venezuela Energy Logistics Fund I, care vizează atragerea a sute de milioane de dolari pentru reactivarea celor 32.000 de sonde petroliere inactive.

Dolarizarea de facto. Deși bolivarul rămâne monedă oficială, peste 98% din tranzacții sunt digitale, iar dolarul american domină comerțul de zi cu zi.

Testul seismului

Cel mai dur test pentru noul aranjament geopolitic a avut loc pe 24 iunie, când două cutremure devastatoare (cu magnitudini de 7,2 și 7,5) au lovit centrul Venezuelei, provocând peste 6.100 de decese, 61.000 de răniți, 18.000 de dispăruți, aproape 70.000 de clădiri afectate și daune materiale de până la 20 de miliarde de dolari.

Departe de a destabiliza tranziția, tragedia a accelerat prezența americană. Peste 2.000 de soldați americani au preluat logistica ajutoarelor și controlul traficului aerian pe aeroportul din Maiquetía, iar Departamentul de Stat a alocat peste 386 de milioane de dolari pentru reconstrucție.

Răspunsul rapid a consolidat o schimbare istorică a sentimentului populației:

Răsturnarea antiamericanismului. Dacă în era Chávez sentimentul anti-SUA depășea 60%, sondajele ORC Consultores din 2026 arată că 70% dintre venezueleni au încredere în SUA, iar 68% au încredere personal în Donald Trump. Ajutor internațional.

În urma seismului, 75% dintre cetățeni au declarat că au cea mai mare încredere în ajutorul american, comparativ cu doar 39% care au menționat China.

În paralel, atmosfera opresiunii politice s-a diminuat. Peste 670 de deținuți politici (inclusiv trei foști ofițeri de poliție deținuți timp de 23 de ani) au fost eliberați în baza unei legi a amnistiei.

• “Cea mai tangibilă schimbare pentru venezueleni este că represiunea s-a diminuat,” a declarat Gaby Arellano, o figură a opoziției venezuelene și fostă membră a Adunării Naționale, care a urmărit îndeaproape tranziția. “Nu a dispărut, dar s-a redus.”

Lideri ai opoziției aflați în exil, printre care Lester Toledo și Yon Goicoechea de la Voluntad Popular, precum și fostul primar din Petare, Carlos Ocariz, au început de asemenea să se întoarcă acasă.

Posturile de televiziune cu recepție liberă reflectă acum știri dincolo de narativul oficial al guvernului, inclusiv activitățile liderului opoziției, María Corina Machado – lucru care nu se mai întâmplase de ani de zile.

De asemenea, zborurile comerciale directe între Miami, Houston și Caracas au fost reluate.

Limite

Cu toate acestea, succesul strategiei lui Trump rămâne, deocamdată, predominant economic și tactic, lăsând nerezolvată problema tranziției democratice reale.

Marea absentă din procesul de guvernare rămâne María Corina Machado, lidera opoziției și laureată a Premiului Nobel pentru Pace în 2025. Aflată în continuare în exil, Machado beneficiază de o cotă de încredere de 74% în rândul populației, adică de cinci ori mai mare decât cea a lui Delcy Rodríguez.

Machado acuză guvernul interimar că a capitulat în fața Washingtonului exclusiv din motive de autoconservare și avertizează că o stabilitate durabilă nu se poate construi fără alegeri libere.

• “Nu poate exista o schimbare structurală reală cât timp Delcy Rodríguez rămâne la Miraflores,” a spus Arellano. “Trebuie să existe un parlament nou constituit, ales cu garanții pentru toți venezuelenii, unde voturile sunt respectate și instituțiile onorează voința poporului.”

Administrația Trump a avut grijă să nu declare acest lucru public. A lăudat cooperarea lui Rodríguez, menținând în același timp că tranziția democratică rămâne scopul final.

• “Venezuela de astăzi este într-o situație mai bună decât acum cinci luni și vom continua să insistăm pentru eliberarea tuturor deținuților politici,” a declarat un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat.

Întrebată dacă îi va permite lui Machado să candideze la viitoarele alegeri, Delcy Rodríguez a evitat un răspuns categoric, afirmând doar că “va exista un moment politic în care coexistența pașnică va fi posibilă” și că alegerile vor avea loc doar “când țara va fi pregătită.”

TIME a scris: “Venezuela a devenit un studiu de caz privind capacitatea lui Trump de a remodela lumea în funcție de propriile priorități, neîngrădit de convențiile diplomatice care i-au reținut predecesorii”.

Deocamdată, strategia în trei faze a Administrației Trump, respectiv stabilizare, redresare economică și tranziție democratică, este ancorată ferm în faza a doua, cred experții.

Însă, pentru moment, cifrele economice, reluarea investițiilor și calmul de pe străzile din Caracas oferă Casei Albe argumente solide că Trump a avut dreptate în privința Venezuelei, iar pariul din ianuarie a fost câștigat în fața criticilor.

Ce spun experții

În acest context, G4Media a stat de vorbă cu experți în afacerile Venezuelei, cărora le-a cerut să evalueze impactul strategiei Administrației Trump asupra Venezuelei (coerciție directă, control economic și guvernare prin interpuși) și dacă aceasta poate fi considerată un succes sau un eșec.

John Polga-Hecimovich, profesor asociat în cadrul Departamentului de Științe Politice al United States Naval Academy (Academia Navală a Statelor Unite) din Annapolis în Maryland, unde predă și desfășoară cercetări în domeniul politicii comparate și al politicii latino-americane, ne-a spus:

“Dacă considerați strategia Administrației Trump privind Venezuela un succes sau un eșec depinde de actorul din perspectiva căruia priviți lucrurile. Din perspectiva Administrației Trump, acțiunea acoperită și consecințele acesteia par să fi fost un succes răsunător: SUA l-au înlăturat pe Maduro fără un război prelungit sau trupe la sol, au securizat accesul la petrolul venezuelean, au obținut alte concesii (reforma sectorului hidrocarburilor și a minieritului, transferuri de aur și petrol, extrădarea lui Alex Saab – un om de afaceri columbiano-venezuelean, devenit una dintre cele mai controversate figuri asociate regimului lui Nicolás Maduro din Venezuela. – etc.) și au trimis un mesaj adversarilor străini că SUA rămân puterea dominantă în Emisfera Vestică. În acest sens, lucrurile nici nu puteau merge mai bine!”

Pe de altă parte, a notat profesorul american, care are o expertiză recunoscută în politica din Venezuela, Ecuador și regiunea andină, “evaluat prin prisma motivelor invocate de unii membri ai Administrației Trump pentru a-și justifica acțiunile – o tranziție democratică și restabilirea statului de drept -, bilanțul pare mult mai modest. În esență, Washingtonul a înlocuit practic o aranjare chavista cu una mai docilă, instalând-o pe Delcy Rodríguez drept un “vicerege de facto,” în loc să creeze spațiu pentru opoziția care a câștigat de fapt alegerile din 2024 (dialogul viitor va avea loc fără María Corina Machado!).”

Potrivit profesorului Polga-Hecimovich, unul dintre cei mai citați experți academici pe tema evoluției regimului chavist, a strategiilor opoziției venezuelene, a dinamicii electorale și a tranzițiilor democratice, “opoziția democratică din Venezuela este mai plină de speranță decât era în decembrie 2025, dar cred că este, de asemenea, nerăbdătoare să vadă concesii reale din partea guvernului chavista, garantate de Statele Unite. În definitiv, au trecut doar șapte luni de când acțiunea SUA l-a îndepărtat pe Maduro de la putere. Ce se va întâmpla pe parcursul anului (sau anilor) următor(i) va clarifica cu siguranță lucrurile.”

De partea sa, Phil Gunson – un jurnalist și analist britanic specializat în politica Americii Latine, în special în Venezuela, considerat unul dintre cei mai cunoscuți observatori ai evoluției politice din țara sud-americană -, a afirmat: “Din punctul de vedere al președintelui Trump și referindu-ne strict la termenul scurt – adică din prezent până la încheierea mandatului său, la începutul anului 2029 – situația pare a fi un mare succes. Trump nu pierde nicio ocazie de a o lăuda pe Delcy Rodríguez și de a susține că venezuelenii “dansează pe străzi” deoarece țara lor primește sume de bani fără precedent și că, în același timp, Statele Unite beneficiază enorm de pe urma acestei situații.

Desigur, venezuelenii nu dansau pe străzi nici înainte de cutremur și este complet fals să se afirme că nu au mai văzut niciodată un asemenea nivel de prosperitate. În realitate, situația venezuelenilor de rând, care trăiesc de peste un deceniu într-o gravă criză umanitară, este chiar mai rea decât înainte de 3 ianuarie. Inflația este cea mai ridicată din lume, salariile sunt înghețate la un nivel de subzistență, iar serviciile publice continuă să se degradeze, penele de curent de lungă durată fiind o realitate zilnică în cea mai mare parte a țării.”

Gunson, care în prezent este Senior Analyst pentru regiunea Andină la International Crisis Group, unde analizează situația politică și de securitate din Venezuela și țările vecine, a completat:

“Pentru Trump, succesul înseamnă existența unui guvern autoritar care face, în mare măsură, ceea ce îi cere și care oferă corporațiilor americane, inclusiv unor apropiați ai lui Trump, acces privilegiat la o țară săracă, dar înzestrată cu resurse naturale uriașe, în special în domeniul energiei și al mineritului. Astfel, deși în următoarele zile ar urma să înceapă un proces de negocieri care, potrivit lui Marco Rubio, ar conduce la o tranziție politică, se ridică întrebarea de ce Trump ar împinge lucrurile spre o tranziție, când situația actuală pare ideală din perspectiva sa. Primele semne indică faptul că aceste discuții – concepute la Washington fără consultarea liderului opoziției, María Corina Machado, și dependente aproape în întregime de obiectivele pe care Statele Unite aleg să le urmărească – sunt improvizate și nu îndeplinesc condițiile de bază necesare unui proces autentic de tranziție.”

Expertul s-a referit și la dimensiunea economică a situației, afirmând că “relația este gestionată într-o secretomanie aproape totală, deși plecarea lui Mauricio Claver-Carone, care coordona zi de zi politica Statelor Unite față de Venezuela, deși nu era angajat al guvernului american, ar putea aduce o ușoară îmbunătățire. Până în prezent nu există claritate cu privire la condițiile în care Statele Unite transferă fonduri Venezuelei din depozitele acumulate reprezentând veniturile obținute din exporturile de petrol venezuelean. Și, mai grav, țara este constrânsă să își renegocieze uriașa datorie externă sub îndrumarea unor consilieri privați interesați de propriile beneficii și fără participarea Fondului Monetar Internațional (FMI).”

Surse: CSIS, New York Times, Newsweek, TIME, BBC, Reuters