A murit George Scarlat

A murit jurnalistul George Scarlat. Vestea a fost dată de Dan Dungaciu, prim-vicepreședintele AUR pe pagina sa de socializare.
Dan Dungaciu: Pentru mine, va rămâne Porthos
”In memoriam #GeorgeScarlat
Îi spuneam Porthos, după personajul din Cei trei mușchetari. Îi plăcea porecla. Așa îmi va rămâne în memorie prietenul meu George Scarlat, care a trecut la Domnul în dimineața zilei de sâmbătă, 26 septembrie, la ora 4.00, după o scurtă, dar grea suferință.
Ne cunoșteam de peste douzeci de ani. Două decenii în care drumurile noastre s-au întâlnit mereu și în care am fost alături în multe dintre ipostazele în care ne-a purtat viața.
Am lucrat împreună la Fundația Universitară a Mării Negre „Mircea Malița”, unde George a fost director de programe pentru spațiul estic. Am fost împreună la Chișinău, pe care îl cunoștea atât de bine și unde lucrase ca diplomat la Ambasada României. Am fost alături în spațiul public, la conferințe și dezbateri, la București și la Chișinău. Iar în ultimii ani ne-am regăsit și într-un proiect politic comun, în Alianța pentru Unirea Românilor.
George Scarlat a fost unul dintre acei oameni pe care îi întâlnești rar: un om cu o memorie prodigioasă, cu o vastă cultură politică și istorică și cu o capacitate de analiză greu de egalat. Cunoștea în profunzime spațiul estic, lumea de dincolo de Prut și politica românească, pe care o urmărea de decenii.
Avea, în același timp, două însușiri care numai aparent se contraziceau. În relația cu oamenii era cald, jovial, generos, plin de umor, mereu pus pe glume. În fața realităților pe care trebuia să le înțeleagă și să le explice devenea analistul lucid, riguros, cu mintea rece și judecata limpede.
Am gândit de multe ori la fel. Am acționat de multe ori împreună. Poate tocmai de aceea, după atâția ani, sunt greu de separat amintirile despre George de atâtea momente ale propriului meu drum.
În ultima perioadă devenise membru al Consiliului Național de Conducere al AUR. Începuserăm un nou drum împreună. Erau proiecte de dus mai departe, lucruri de construit, planuri despre care vorbeam.
Nu a mai fost să fie.
Dumnezeu a avut alte planuri cu el.
Rămân în urmă amintirea, lucrurile făcute împreună și sentimentul dureros al unei conversații întrerupte prea devreme.
Suntem alături de Corina și de cei doi băieți ai lor, Radu și Luca, de care George era atât de mândru și despre care vorbea cu atâta dragoste.
Pentru mine, va rămâne Porthos. Așa cum l-am cunoscut și cum l-am știut vreme de peste douăzeci de ani: cald cu oamenii, necruțător de lucid în analiză, cu umor, cu inteligență și cu o memorie care nu înceta să ne uimească.
Rămas bun, George. Dumnezeu să te odihnească în pace.
Vei rămâne în memoria și în sufletele noastre.”, a scris Dan Dungaciu.
Anca Alexandrescu: Îți mulțumesc pentru tot, George!
”Drum lin, George! Am fost colegi în presă, mi-a fost alături în campania de la București și în multe emisiuni. Îți mulțumesc pentru tot, George! Un super OM. Condoleanțe Corinei și celor doi fii ai lor. Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, a scris si ea pe contul de socializare.
Cine a fost George Scarlat
George Scarlat jurnalistul este fostul senior editor al cotidianului Ziua din București, economist, analist de politică externă și fost diplomat. Este o persoană distinctă de politicianul PNL George Scarlat din Galați (născut în 1979, om de afaceri în agricultură, fost deputat și senator, actual secretar de stat la Ministerul Agriculturii).
Cariera profesională - A lucrat ca senior editor la ziarul Ziua.
Este economist de profesie și expert la Fundația Universitară a Mării Negre (sub egida Academiei Române).
A fost consilier de stat în guvernul condus de Radu Vasile, director la Fondul Proprietății de Stat și membru PNȚ-CD.
A lucrat ca diplomat în spațiul estic, inclusiv atașat media și cultural la Ambasada României la Chișinău (în jurul anilor 2010–2014). A promovat programe românești în Republica Moldova și a publicat articole pe teme unioniste și de politică regională.
A scris numeroase articole de politică externă și economie, publicate în România, Republica Moldova, Italia și pe platforme precum Contributors.ro, The Market for Ideas sau În Linie Dreaptă. Printre temele abordate se numără relațiile României cu Bulgaria, Ungaria, Republica Moldova, războiul informațional și dinamica europeană.
Activitate recentă
Între noiembrie 2015 și ianuarie 2025 a lucrat ca consilier la Palatul Cotroceni, în mandatul lui Klaus Iohannis, în cabinetul lui Constantin Dudu Ionescu (legat de domeniul securității naționale). După demisie, a devenit un susținător vocal al lui Călin Georgescu și activist AUR. În 2025 a primit interdicție de a intra în Republica Moldova.
Este cunoscut în cercurile de analiză de politică externă și de gândire strategică din România, cu o carieră care combină jurnalismul, diplomația și consultanța în administrație.
Comentarii (0)
Articole similare
PoliticăTraian Băsescu anunță cine ar trebui să fie premier: 'Nu mai este altă soluție. Dacă mâine nu anunță un premier agreat de partide, poimâine anunță alegeri anticipate'
PoliticăAndi Cristea, la Impact SEE'26: „Suveranitatea nu e un întrerupător, pornit sau oprit”
PoliticăElevii au obținut cinci medalii importante la Olimpiada Internațională de Astronomie și Astrofizică
Politică